Un fost antrenor al echipei Manchester United îl critică dur pe Cristiano Ronaldo: „A lăsat echipa la greu”

Autor: Diana Pană

Publicat: 21-10-2026 10:28

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com/PORTUGAL

„Nu alerga nici cu mingea, nici fără”: Cristiano Ronaldo „a lăsat echipa la greu”, afirmă Erik Ten Hag, fostul antrenor de la Manchester United, despre prezenţa starului portughez la gruparea engleză în 2022, conform news.ro.

„Nu se pregătise”, a afirmat olandezul, numit în 2022 şi cu care relaţiile vedetei portugheze au fost tensionate, într-un interviu acordat publicaţiei The Athletic, până la punctul în care CR7 a refuzat să intre ca rezervă într-un meci pierdut împotriva lui Tottenham în octombrie 2022.

Contractul lui Ronaldo a fost reziliat de comun acord în luna următoare.

„A dezamăgit echipa şi m-a dezamăgit pe mine”, a afirmat Ten Hag. Câştigătorul a cinci trofee Balonul de Aur „este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului. Îl respectam enorm. Dar în acel moment, în calitate de antrenor, a trebuit să iau o decizie raţională şi să îi păstrez pe teren pe jucătorii pe care îi admir”.

Deşi United câştigase FA Cup cu câteva luni înainte, impunându-se în finală împotriva lui Manchester City, Ten Hag a fost demis în octombrie 2024, în timp ce echipa se afla pe locul 14 în Premier League.

Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, tocmai a primit o sancţiune destul de blândă, de 30 de zile de suspendare, pentru că a părăsit cantonamentul echipei naţionale a Portugaliei în urma unui conflict cu selecţionerul său, pe 30 septembrie.

Google News
București
Temperatură18°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri