Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) organizează duminică, 28 martie, cea de-a doisprezecea ediție a Galei LSRS „De la viziunea la acțiune”, potrivit caleaeuropeana.ro.
Gala LSRS este evenimentul studenților români de pretutindeni, care prin pasiunea și dedicarea lor obțin rezultate academice excelente, reunind studenții și absolvenții români din întreaga lume.
Acest eveniment este dedicat recunoașterii și premierii excelenței academice a tinerilor români de peste granițe, oferind astfel un spațiu în care ideile și reușitele studenților și absolvenților români din străinătate să fie remarcate și recunoscute la nivel național și nu numai. Vom afla astfel cei 12 câștigători ai concursului Premiile LSRS pentru Excelență Academică, concurs ce a strâns mai mult de 130 de aplicații la cele 11 categorii.
Finaliștii concursului, cât și câteva cuvinte despre experiența lor pot fi accesate aici.
Pe lângă decernarea premiilor, Gala LSRS va prezenta mesaje dedicate studenților din partea ambasadorilor și consulilor din Italia, Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie și Japonia. Totodată, vor fi invitați și E.S. doamna Luminița Odobescu, Ambasador al României la Uniunea Europeană, dar și reprezentanții Agenției Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, care vor vorbi despre mobilitatea proiectului Erasmus în pandemie.
Citește și: Un medic de la UPU-SMURD vorbește despre 'psihoza Groșan': oamenii refuză masca de oxigen
Ediția de anul acesta este organizată virtual, oferind astfel oportunitatea de a aduna studenții și românii din orice colț al lumii și de a celebra și mai puternic reușitele lor după un an diferit.
Evenimentul este public și poate fi vizualizat aici – 28 martie, ora 18:00.
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) este o asociație neguvernamentală, apolitică și echidistantă care se ghidează după două valori cardinale importante: educația tinerilor și promovarea culturii române în străinătate. Pe termen mediu și lung, LSRS își setează ca obiective principale sprijinirea românilor ce studiază în străinătate și crearea unei legături stabile între aceștia și România. În acest context, LSRS promovează cultura română peste hotare prin numeroase proiecte locale și internaționale.
Pe plan intern, LSRS încurajează creativitatea, profesionalismul și solidaritatea membrilor săi din fiecare filială și de asemenea promovează coeziunea între studenții din filiale diverse, ce se întind pe toate continentele. În același timp LSRS promovează drepturile și interesele academice, profesionale, sociale, civice și culturale ale membrilor săi, precum și o atitudine pozitivă față de perspectivele orientării lor spre țară.
Comentează