Limuzina care a provocat accidentul în care au murit 20 de persoane în SUA, nu trecuse inspecția tehnică

Autor: George Traicu

Publicat: 09-10-2018

Actualizat: 09-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Limuzina implicată sâmbătă într-un accident rutier în statul New York în urma căruia 20 de persoane au murit picase luna trecută inspecția tehnică de rutină, iar șoferul nu avea permis de conducere valid, relatează BBC.

În accidentul de sâmbătă, în care 20 de persoane au murit, este cel mai grav accident de transport din Statele Unite în ceea ce privește numărul de morți din ultimii zece ani.

Compania care deținea limuzina a fost citată și va întrerupe orice activitate până la finalizarea investigației.

Conform declarațiilor date de rude, pasagerii s-au plâns prin intermediul unor mesaje că limuzina este în stare proastă și că a fost trimisă pe post de variantă de rezervă, după ce vehiculul inițial s-a stricat.

„Avem 20 de vieți care s-au pierdut în mod tragic. Trebuie să învățăm ceva din asta”, a declarat Robert Sumwalt, directorul Consiliului pentru Siguranța Transportului.

Accidentul rutier s-a produs în comitatul Schoharie din statul New York.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri