Lise Klaveness candidează pentru un loc în Comitetul Executiv al UEFA

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-01-2025 21:15

Actualizat: 21-01-2025 23:15

Article thumbnail

Sursă foto: UEFA.com

Preşedinta Federaţiei Norvegiene de Fotbal, Lise Klaveness, care a fost zgomotoasă înk privinţa bunăstării jucătorilor, printre alte teme legate de fotbal, şi-a anunţat, marţi, candidatura pentru locul dedicat candidaţilor de sex feminin în Comitetul Executiv al UEFA, conform Reuters, potrivit Agerpres.

Alegerile vor avea loc în cadrul Congresului UEFA de la Belgrad, din 3 aprilie.

Klaveness este fostă internaţională, avocat şi judecător. Cariera sa a inclus de asemenea activităţi precum comentator TV şi director tehnic pentru echipele naţionale feminine şi masculine ale Norvegiei.

''Viziunea mea este să folosesc cunoştinţele şi experienţa mea pentru a schimba viitorul fotbalului'', a spus Klaveness într-o declaraţie. ''Salvarea viitorului fotbalului, promovarea integrităţii şi asigurarea faptului că sportul rămâne o forţă pentru bine în Europa vor fi în fruntea agendei internaţionale'', a adăugat aceasta.

Lise Klaveness a declarat că în cazul în care va fi aleasă în funcţia respectivă ea plănuieşte să lupte pentru dezvoltarea suplimentară în ce priveşte asigurarea bunăstării mentale şi fizice a jucătorilor, pentru utilizarea tehnologiei privind protejarea spiritului fair play, pentru creşterea jocului, dar şi pentru folosirea sportului ca un instrument de unitate şi impact social pozitiv.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri