Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LISTA analizelor pe care le poţi face gratuit în ambulator, în 2014

analize medicale
 Iată mai jos care sunt analizele pe care pacienţii asiguraţi la Sănătate le pot efectua gratuit în 2014, în ambulatoriul de specialitate, în contul asigurării obligatorii la Sănătate (CASS) şi în ce condiţii Casa de Asigurări de Sănătate va deconta anumite investigaţii. Lista analizelor şi tarifelor lor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate în ambulatoriul de specialitate, în 2014 - proiect de norme de aplicare a Contractului-Cadru De exemplu, tariful decontat de CAS pentru o hemoleucogramă completă este de circa 13 lei, pentru o antibiogramă - sub 12 lei iar pentru un examen Babeş-Papanicolau - sub 37 de lei. CAS va decontat pentru o radiografie panoramică în jur de 25 de lei iar pentru un examen radiologic coloană vertebrală, fără coloană cervicală - în jur de 33 de lei. Pentru o ecografie abdomen, CAS va deconta sub 18 lei, pentru o ecocardiografie, Casa de Asigurări de Sănătate va deconta sub 28 de lei, în timp ce pentru o electrocardiografie continuă (24 de ore, Holter), Casa va deconta sub 47 de lei. Vă amintim că pacienţii asiguraţi la Sănătate nu vor plăti tarifele serviciilor enumerate mai sus, dacă le vor efectua în ambulatoriul de specialitate din spitalele publice. De asemenea, subliniem că aceste valori nu sunt definitive, ele figurează într-un proiect de norme de aplicare a Contractului-Cadru în 2014. Rămâne de văzut dacă proiectul de norme va trece în forma actuală. Găsiţi în tabelul de la paginile 67 şi 71 din documentul care poate fi accesat aici lista completă a analizelor incluse în pachetul de bază, de care pacienţii asiguraţi la Sănătate vor beneficia în ambulatoriul de specialitate, în acest an. Documentul invocat aici este un proiect de norme de aplicare a Contractului-Cadru în 2014. Cât va deconta Casa de Asigurări de Sănătate în 2014 din costul unei analize de mare fineţe (RMN, CT, angiografie, scintigrafie)? Casa de Asigurări va deconta integral tariful unei investigaţii dintre cele enumerate mai sus (RMN, CT, angiografie, scintigrafie), efectuate la stat de către persoanele care au maximum 18 ani şi de către beneficiarii de legi speciale (adică de veteranii de război, deţinuţi politici, eroii Revoluţiei), potrivit unui proiectul de norme de aplicare în 2014 a Contractului-Cadru. Pentru celelalte categorii de pacienţi asiguraţi, Casa de Asigurări va deconta 60% din tarifele investigaţiilor de tip CT, RMN, angiografie, scintigrafie, tarife pe care le puteţi consulta la paginile 67 şi 68 din documentul pe care îl găsiţi în galeria foto. Diferenţa de 40% din tarifele listate în documentul antemenţionat va fi suportată de pacienţi. De exemplu, un RMN cranio-cerebral nativ efectuat într-un spital public va costa în jur de 392 de lei, în 2014. Dacă aveţi maximum 18 ani, Casa vă va deconta integral tariful acestei investigaţii. Dacă, de exemplu, sunteţi salariat, asigurarea obligatorie la Sănătate vă va acoperi 60% din tariful investigaţiei iar restul de 40% îl veţi achita din buzunar. La paginile 67 şi 68 din documentul ataşat veţi găsi lista tarifelor investigaţiilor de mare fineţe decontate parţial sau integral de Casa de Asigurări. Pacienţilor asiguraţi la Sănătate li se va deconta substanţa de contrast doar dacă indicaţia pentru folosirea substanţei de contrast a fost specificată în biletul de trimitere şi avizată de medicul de radiologie-imagistică, potrivit proiectului de norme la Contractul-Cadru. În ce situaţii pacienţii asiguraţi vor putea beneficia de RMN sau CT la stat Casa de Asigurări va deconta integral sau parţial la stat pacienţilor asiguraţi servicii medicale de înaltă performanţă, precum CT, RMN, scintigrafie, angiografie, doar dacă au fost epuizate celelalte posibilităţi de explorare sau în condiţii de urgenţe medico-chirurgicale majore pe care le vom detalia în continuare. Iată situaţiile de urgenţe medico-chirurgicale în care Casa va deconta CT pacienţilor asiguraţi: - situaţii de politraumatisme cu afectare scheletală multiplă, cu dilacerare de părţi moi şi/sau afectare de organe interne; - monotraumatisme: cranio-cerebrale, de coloană vertebrală, de torace, abdomino-pelvine, fracturi cominutive şi-sau deschise cu interesare de vase ale extremităţilor; - situaţii de hemoragii interne; - accidente cerebro-vasculare acute şi afecţiuni ale aortei, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical; - în caz de insuficienţă respiratorie acută prin suspiciune de embolie pulmonară; - în caz de urgenţe abdomino-pelvine netraumatice (de exemplu, pancreatită acută, peritonită ocluzie intestinală, ischemie mezenterică, anevrism aortic etc.); - în caz de meningo-encefalită acută; - stări comatoase. Examenul CT va înlocui examenul RMN la asiguraţii cu contraindicaţii (prezenţă de stimulatoare cardiace, valve, corpi străini metalici, sarcină în primele 3 luni). Iată situaţiile de urgenţă în care Casa va deconta RMN pacienţilor asiguraţi: - în caz de traumatisme vertebro-medulare; - în cazul accidentelor vasculare cerebrale şi afecţiunilor ale aortei, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical, nevizualizate prin CT; - în caz de patologie oncologică, indiferent de localizare; - în cazul necrozei aseptice de cap femural; - în caz de urgenţă în patologia demielizantă (nevrita optică, parapareze brusc instalate). Examenul RMN va înlocui examenul CT la asiguraţii cu contraindicaţii (insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă severă, sarcină, alergie la substanţele de contrast iodate) şi cu afecţiuni în care au fost epuizate celelalte posibilităţi de explorare. Casa de Asigurări va deconta pacienţilor asiguraţi explorări scintigrafice în caz de tromboembolismul pulmonar, de accidente coronariene acute şi de accident vascular cerebral ischemic acut, în primele 24 - 72 de ore, cu justificare din punct de vedere medical, cu aspect CT neconcludent. Casa de Asigurări de Sănătate va deconta pacienţilor asiguraţi explorări angiografice în afecţiuni vasculare, indiferent de localizare. preluare: Economica.net

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.