DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

LISTA COMPLETĂ cu CONDIȚIILE pe care USR i le-a pus lui Ludovic Orban pentru a-l vota premier

USR a publicat, marți, acordul politic propus PNL pentru ca parlamentarii Uniunii să voteze pentru învestirea guvernului Orban, liderul formațiunii, Dan Barna, afirmând că mai sunt doar câteva formulări asupra cărora vor cădea de acord în zilele următoare.

„USR consideră că soluția corectă, discutată și cu președintele, discutată și cu premierul desemnat, este aceea a alegerilor anticipate. Președintele României a decis, însă, că acestea nu sunt o soluție în acest moment. Am încercat apoi, și ați văzut zilele trecute, să verificăm dacă există o majoritate pentru susținerea propunerii de premier, ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament a dovedit că nu există această majoritate. Astăzi, am venit la consultări cu o propunere de acord politic, în care am introdus prioritățile pe care USR le consideră necesar a fi introduse în agenda viitorului guvern. Obiectivul alegerilor anticipate rămâne pe masă, în termen scurt după alegerile prezidențiale și după adoptarea bugetului de stat. Premierul desemnat a fost de acord, mai sunt doar câteva formulări asupra cărora vom cădea de acord în zilele următoare”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției

Documentul conține, potrivit USR, atât angajamentul celor două partide pentru înfăptuirea unor reforme reale de care România are nevoie – în domeniul Justiției, economiei, legislației electorale și mediului -, cât și condiții pe care trebuie să le îndeplinească viitoarea echipă guvernamentală.

”Nu în ultimul rând, USR a propus PNL ca ambele partide să susțină măsuri privind profesionalizarea administrației prin eliminarea provizoratului și numirilor politice în funcții publice de conducere, inclusiv în Educație, concursuri organizate transparent, guvernanță corporativă reală pentru companiile de stat. În principiu, toate măsurile cerute de liderii USR au fost acceptate de premierul desemnat Ludovic Orban. Varianta finală a acordului politic va fi dată publicității în zilele următoare”, se arată în comunicatul USR.

Citește și: Răsturnare şocantă de situaţie în cazul Caracal: Ale cui sunt, în realitate, oasele găsite?

Redăm varianta de acord politic propusă liberalilor de USR:

”Acord politic

Uniunea Salvați România, reprezentată de dl. Dan Barna, în calitate de președinte

și

Partidul Național Liberal, reprezentat de dl. Ludovic Orban, în calitate de președinte

încheie prezentul acord politic, prin care cele două partide:

Citește și: Autoritățile au descins în forță! Pericol mare pentru români! Ce au găsit

Se angajează să implementeze recomandările MCV și să pună în acord legile Justitiei cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO. Cele două partide vor depune toate eforturile pentru a repara răul produs de PSD în Justiție. Următoarele obiective sunt prioritare și vor fi susținute cu toate forțele și pe toate căile avute la dispoziție:

Abrogarea Legii recursului compensatoriu

Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție

Renunțarea la pensionarea anticipată a magistraților care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020

Adoptarea inițiativei cetățenești Fără Penali în Funcții Publice

Citește și: Ce se va întâmplă cu pensiile românilor – Când se va face majorarea promisă în baza Legii pensiilor

Se angajează să facă toate demersurile pentru următoarele modificări ale legislației electorale care contribuie la întărirea democrației:

Revenirea la alegerea primarilor și a președinților de consilii județene prin vot în 2 tururi

Reducerea numărului de semnături la un prag rezonabil pentru toate tipurile de alegeri

Corecta reprezentare a Diasporei în Parlamentul României

Scurtarea termenelor de organizare a alegerilor anticipate

Următoarele măsuri și principii economice sunt prioritare și vor fi susținute, inclusiv în alcătuirea bugetului de stat:

Citește și: Răsturnare de situație! Decizia luată de Ludovic Orban

Abrogarea OUG “Lăcomiei” 114, cu excepția facilităților pentru domeniul construcțiilor.

Desființarea pensiilor speciale (pensii de serviciu si indemnizatii pentru limita de varsta) și plafonarea pensiilor speciale care nu pot fi eliminate complet.

Nu se vor crește taxe și impozite. Reducerea impozitării muncii pe salariul minim.

Prioritizarea investițiilor în proiecte mari de infrastructură, în special autostrăzi și căi ferate pe coridoarele europene TEN-T (de ex. autostrăzile A1, A8, A3, A7, A6, A10, A13).

Citește și: Surse Guvernul pentru care Ludovic Orban negociază la sânge: Cine se regăsește pe lista miniștrilor

Tăierile ilegale de păduri, calitatea aerului, poluarea și gestionarea deșeurilor sunt probleme critice ale României. Următoarele măsuri de mediu și patrimoniu vor fi susținute cu prioritate:

Reluarea procesului de includere a Roșiei Montane în UNESCO.

Finalizarea și operaționalizarea aplicației​ Inspectorului Pădurii și a SUMAL și finațarea Inventarului Forestier Național ciclul 3.

Citește și: Lovitură pentru DNA! Sorina Matei lansează un atac devastator

Aprobarea limitelor INSPIRE ale ariilor protejate și reintroducerea prin custodiilor pentru ONG-uri

Demararea proiectului de reparare și de extindere a rețelei naționale de monitorizare a calității aerului

Propunerea României de comisar european va fi o persoană competentă și integră, nominalizată în urma consultării partidelor și audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Citește și: Descoperire. Lider USR, ‘beizadea’ de primar și prim-secretar PCR

Cele două partide se angajează să susțină măsuri privind profesionalizarea administrației, precum eliminarea provizoratului și numirilor politice în funcții publice de conducere, inclusiv în Educație, concursuri organizate transparent, guvernanță corporativă reală pentru companiile de stat.

Guvernul va fi format din persoane integre, care nu sunt trimise în judecată sau nu au fost condamnate definitiv pentru pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, nu au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual și care nu au colaborat cu fosta Securitate.

Citește și: Un gigant de pe piața supermarketuri face o mutare în forță, începând de luni! Toți românii au de câștigat

USR și PNL susțin că soluția cea mai bună pentru rezolvarea crizei politice o reprezintă alegerile anticipate și vor relua după alegerile prezidențiale eforturile de negociere a unui pact politic care să ducă la ​ organizarea de alegeri anticipate.

Pe baza prezentului acord, USR se angajează să acorde votul de învestitură guvernului format de dl. Ludovic Orban”.

Citește și: Ce se va întâmplă cu pensiile românilor – Când se va face majorarea promisă în baza Legii pensiilor .

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.