Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LIVE TEXT Război în Ucraina, 1 octombrie - Putin promite refacerea regiunilor anexate ilegal

Facebook
razboi ucraina

Cu ocazia împlinirii unui an de când Rusia a proclamat anexarea regiunilor ucrainene Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, preşedintele rus Vladimir Putin a promis reconstrucţia regiunilor afectate de război.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina în timpul zilei de duminică, 1 octombrie 2023, pe măsură ce apar.

UPDATE 1 octombrie, ora 19.00 - Borrell a promis un sprijin continuu din partea UE pentru Ucraina

Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat duminică, în timpul unei vizite la Kiev, că Ucraina are nevoie de mai mult ajutor militar și a promis un sprijin continuu din partea UE, relatează Reuters.

„Ucraina are nevoie de mai multe capacități și are nevoie de ele mai repede”, a spus el într-o declarație postată pe X.

El a spus că a discutat despre „asistența militară continuă a UE” în timpul primei sale întâlniri personale cu ministrul apărării, Rustem Umerov.

„Pregătim angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina”, a adăugat Borrell.

Săptămâna aceasta, Agenția Europeană de Apărare a declarat, ca răspuns la întrebările adresate de Reuters, că șapte țări UE au comandat muniție în cadrul unui program de achiziții pentru a face rost de obuze de artilerie de care Ucraina are nevoie urgent și pentru a reface stocurile occidentale epuizate.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 18.00 - TASS: Ministerul rus al Apărării a anunțat interceptarea a două rachete ucrainene "Grom-2" deasupra Crimeii

Sistemele rusești de apărare antiaeriană au interceptat două rachete operaționale-tactice ucrainene "Grom-2". Fragmentele acestora au căzut pe teritoriul regiunii Djankoi din Crimeea, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

"La 1 octombrie, în jurul orei 13:00, ora Moscovei, a fost dejucată o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu două rachete operaționale-tactice "Grom-2" asupra unor obiective de pe teritoriul Federației Ruse. Rachetele au fost detectate și interceptate în aer de sistemele de apărare antiaeriană de serviciu. Fragmentele rachetelor ucrainene doborâte au căzut pe teritoriul raionului Djankoi" - a declarat o sursă din cadrul ministerului rus.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 17.00 - TASS: Rishi Sunak exclude trimiterea de trupe britanice în Ucraina în timpul conflictului

Marea Britanie nu intenţionează să trimită trupe în Ucraina cât timp conflictul este în desfășurare. După cum a declarat premierul Regatului Unit, Rishi Sunak, este vorba despre planuri de a trimite instructori britanici în cadrul unei cooperări pe termen lung între țări.

"Niciun soldat britanic nu va fi trimis să participe la conflictul actual" - a declarat Sunak la postul de televiziune "Sky News".

Acesta a clarificat că declarațiile secretarului britanic al apărării, Grant Shapps, privind trimiterea de instructori britanici în Ucraina se referă la o "perspectivă de cooperare pe termen lung". "Secretarul apărării a vrut să spună că acest lucru este posibil într-o zi, în viitor" - a spus Sunak. Amintim că Shapps, într-un interviu pentru "The Sunday Telegraph", a declarat că Departamentul britanic al Apărării studiază posibilitatea desfăşurării personalului militar britanic pe teritoriul ucrainean, cu scopul de a antrena soldați și ofițeri ai Forțelor Armate ale Ucrainei.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 16.00 - REUTERS: În ultimele 24 de ore, forţele ruse au interceptat cinci proiectile HIMARS, o bombă JDAM și 37 de drone deasupra Ucrainei

Duminică, Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că apărarea antiaeriană rusă a interceptat cinci proiectile HIMARS fabricate în SUA, o bombă JDAM lansată aerian și 37 de drone ucrainene deasupra teritoriului ucrainean în ultimele 24 de ore. Ministerul a comunicat că acele interceptări au avut loc deasupra teritoriului unde armata rusă luptă în cadrul a ceea ce numește o "operațiune militară specială". Separat, ministerul a transmis că apărarea antiaeriană a doborât șase drone ucrainene deasupra unor regiuni rusești și două rachete ucrainene deasupra Crimeei.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 15.09: Rușii au lansat 40 de drone Shahed

Forţe ruse au lansat aproximativ 40 de drone în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un atac vizând regiuni din centrul şi sudul Ucrainei, anunţă duminică Forţele Aeriene ucrainene, relatează CNN.

Forţele Aeriene ucrainene precizează că au doborât 30 dintre cele 40 de drone de tip Shahed lansate dinspre sud către regiunile Viniţia (centru), Odesa şi Mîkolaiv (sud).

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 14.03: Ucrainenii au atacat pe teritoriul Rusiei

Răniţi şi pagube materiale în mai multe regiuni ruseşti, în atacuri cu dronă şi obuze

Mai multe regiuni ruse au fost ţinta unor atacuri cu dronă şi obuze ucrainene, duminică, soldate cu trei răniţi şi pagube materiale şi care au obligat un aeroport să-şi deturneze zborurile, anunţă oficiali ruşi, relatează AFP.

Regiuni ruseşti acuză aproape zilnic atacuri ucrainene cu drone şi obuze vizând ţinte civile, de la începutul lui iunie, după lansarea unei contraofensive ucrainene.

”Duminică dimineaţa, forţe ucrainene au atacat cu obuze cartierul pieţei centrale la Şebekino”, acuză guvernatorul regiunii Belgorod, la frontiera cu Ucraina, Viaceslav Gladkov.

 

Acest atac s-a soldat cu trei răniţi, inclusiv o femeie, care fost lovită de o schijă de obuz în gât, anunţă el.

UPDATE 1 octombrie, ora 13.14: Întâlniri la Kiev între reprezentanții FMI și autoritățile ucrainene

O echipă a Fondului Monetar Internațional începe duminică întâlniri în Ucraina pentru a discuta obiectivele și provocările politice cu oficialii guvernamentali, transmite Reuters.

„O echipă a FMI, condusă de Uma Ramakrishnan, director adjunct al Departamentului european al Fondului, începe astăzi întâlnirile la Kiev cu autoritățile ucrainene și cu alte părți interesate”, se arată într-un comunicat semnat de Vahram Stepanyan, reprezentant al Fondului.

„Angajamentul la nivel înalt se va concentra pe obiectivele și provocările de politică în contextul programului Ucrainei susținut de acordul FMI privind mecanismul extins de finanțare (EFF)”, se mai spune în document.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 12.15: Zelenski, mesaj de Ziua Apărătorilor Ucrainei

„Vremurile grele ne-au făcut puternici. Iar cei puternici aduc mai aproape victoria. Pas cu pas. Astăzi, mâine, în fiecare zi, în fiecare minut”, a spus Volodimit Zelenski, duminică, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Apărătorilor Ucrainei, marcată pentru prima dată în 1 octombrie.

„Nimeni nu ar trebui sau nu va putea să ne rezistența, curajul și tăria de caracter. Nici în mod regulat, nici în regim de urgență. Niciuna dintre ele nu are o , o sau un punct final după care am înceta să mai rezistăm și să luptăm. Există un singur astfel de punct: victoria noastră. Pe măsură ce o aducem mai aproape în fiecare zi, noi spunem: ”, se arată în mesajul postat de președintele Ucrainei pe Telegram, citat de The Guardian.

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 11.02: Noapte de foc în Ucraina: dronele rusești încep să treacă tot mai ușor de barajul ucrainean

Continuarea AICI

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 09.25: Cutremur în Europa: 'omul lui Putin' câștigă alegerile în Slovacia. Apare 'geamănul' lui Viktor Orban

Continuarea AICI

content-image

UPDATE 1 octombrie, ora 08.15 - Cutremur în Europa: 'omul lui Putin' câștigă alegerile în Slovacia. Apare 'geamănul' lui Viktor Orban

Fostul premier de stânga al Slovaciei, Robert Fico, l-a învins pe rivalul său progresist în alegerile parlamentare, după ce a făcut campanie pentru a pune capăt ajutorului militar acordat Ucrainei, arată rezultatele parțiale, scrie Reuters. De asemenea, Robert Fico a promovat ideea unor relații mai calde cu Rusia, iar victoria sa va schimba radical traiectoria țării, informează Mediafax.

Partidul SMER-SSD al lui Fico conducea cu 23,37% din voturi, după numărarea a 98% din voturi. Partidul liberal Slovacia Progresistă (PS) a urmat cu 16,86%, iar partidul HLAS (Vocea), care ar putea deveni pivotul pentru formarea următorului guvern, a fost al treilea cu 15,03%.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 1 octombrie, ora 08.00 - Senatorii americani vor decide dacă SUA continuă să mai ofere sprijin economic şi de securitate Ucrainei

Liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, liderul minorităţii, Mitch McConnell, şi reprezentanţii comisiilor de alocări au declarat că se aşteaptă ca Senatul să lucreze "pentru a se asigura că guvernul SUA continuă să ofere un sprijin economic şi de securitate critic şi susţinut pentru Ucraina", informează news.ro.

"Susţinem eforturile Ucrainei de a-şi apăra suveranitatea împotriva agresiunii neruşinate a (preşedintelui rus Vladimir) Putin şi ne alăturăm unei puternice majorităţi bipartizane a colegilor noştri în această activitate esenţială", se arată în declaraţie. "Cu ochii partenerilor, aliaţilor şi adversarilor noştri aţintiţi asupra noastră, înţelegem foarte bine importanţa leadershipului american şi ne angajăm să îl consolidăm din Europa până în Indo-Pacific."

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 1 octombrie, ora 07.50 - Un nou atac cu dronă din partea Ucrainei lovește sudul Rusiei / Bilanțul victimelor și a pagubelor produse

Un atac cu dronă din partea Ucrainei, care a avut loc sâmbătă în regiunea Briansk din sudul Rusiei, a rănit o persoană şi a deteriorat ferestrele şi acoperişul unei clădiri administrative, conform unei declaraţii a guvernatorului regiunii, informează Reuters, citat de Agerpres.

Guvernatorul, Aleksander Bogomaz, a scris pe aplicaţia de mesagerie Telegram că atacul s-a produs în oraşul Trubcevsk.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 1 octombrie, ora 05.55 - 'Va trebui să îi reeducăm. Va trebui să îi târâm pe unii dintre ei prin lagăre' - Un oficial rus șochează cu declarațiile sale la adresa armatei ucrainene

Un fost om politic rus cu tendințe ultranaționaliste a emis declarații controversate, sugerând că Moscova ar trebui să adopte măsuri drastice împotriva ucrainenilor, inclusiv distrugerea lor și trimiterea lor în lagăre de reeducare. Pavel Gubarev a făcut aceste comentarii în cadrul unui interviu acordat jurnalistei și observatoarei Rusiei, Julia Davis, și difuzat pe platforma X (fostul Twitter), informează Newsweek..

El a început prin discutarea eșecului Moscovei de a captura Kievul în primele etape ale invaziei la scară largă conduse de Vladimir Putin. Clipul a fost distribuit și pe contul X al consilierului ucrainean pentru afaceri interne Anton Gherșcenko. Acesta are filigranul Knizhni Mir, o editură din Sankt Petersburg, Rusia, unde Gubarev a ținut o conferință pe 24 septembrie.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 1 octombrie, ora 03.45 - Ucraina a căzut între scaune: Camera Reprezentanților din SUA a votat ca ajutorul financiar pentru Kiev să se întrerupă pentru 45 de zile

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat sâmbătă o măsură de finanţare de urgenţă pentru a evita paralizia administraţiei federale cu doar câteva ore înainte de aşa-numitul "shutdown", relatează Reuters şi AFP, conform Agerpres.

BBC scrie că acordul care menține finanțarea guvernului cu încă 45 de zile nu include niciun ajutor suplimentar pentru Ucraina în această perioadă.

Continuarea aici

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.