LIVE TEXT Război în Ucraina, 9 noiembrie - Primele blindate ucrainene au trecut Niprul

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 08-11-2023

Actualizat: 10-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ft.com

Forțele ucrainene au deplasat câteva blindate pe malul stâng (estic) al fluviului Nipru, în regiunea Herson, și continuă operațiunile terestre de amploare cu un grup de infanterie ușoară, de mărimea aproximativă a unui batalion, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) citat de Ukrainska Pravda.

Un blogger militar rus a scris că unul sau două blindate ucrainene au traversat Niprul lângă satul Krînkî, situat la 30 km nord-est de orașul Herson, în timp ce alții au notat că forțele ucrainene au dus mai multe vehicule de luptă în zonă. Sursele ruse susțin că peste 300 de soldați ucraineni (aproape un batalion) acționează pe malul estic lângă Krînkî, iar forțele Kievului ar fi ocupat poziții în centrul localității și în împrejurimi.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina în timpul zilei de joi, 9 noiembrie, 2023, pe măsură ce apar.

UPDATE 9 noiembrie, ora 20.40: Decolarea avioanelor F-16 din România 'ar putea duce la un Al Treilea Război Mondial': expert militar rus la postul RT

Continuarea aici.

UPDATE 9 noiembrie, ora 18.43: Ucraina prelungește legea marțială, mobilizare până pe 14 februarie.

Președintele Volodymyr Zelensky a semnat o lege pe 9 noiembrie care prelungește legea marțială și mobilizarea generală pentru încă 90 de zile.

Este a noua oară când Ucraina extinde legea marțială din 24 februarie 2022.

UPDATE 9 noiembrie, ora 18.29: Explozie la Sevastopol: posibil atac al Ucrainei

O explozie puternică a fost auzită în Sevastopolul ocupat de ruși, au relatat mai mulți martori, potrivit Unian.

Guvernatorul Sevastopolului, Mikhail Razvozzhaev, a raportat că armata rusă ar fi doborât o țintă: "Cu doar 10 minute în urmă, armata a distrus o țintă aeriană deasupra mării în rada exterioară. Situația aerului este monitorizată. Toate serviciile operaționale sunt pregătite."

Ulterior, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat "suprimarea unei tentative de atac cu rachete". "Sistemele de apărare aeriană de serviciu au detectat și distrus o rachetă ucraineană deasupra Mării Negre, în largul coastei peninsulei Crimeea".

UPDATE 9 noiembrie, ora 18.25: Ministrul de Externe al Ungariei explodează: Aderarea Ucrainei la UE aduce războiul în blocul comunitar

Continuarea aici.

UPDATE 9 noiembrie, ora 18.23: Exporturile maritime continuă la Marea Neagră, în urma unui atac sâmgeros, anunţă Kievul

Ucraina anunţă joi că circulaţia continuă pe culoarul maritim de la Marea Neagră, esenţial în exportul de produse agricole, la o zi după un atac sângeros vizând o navă civilă, atribuit de către Kiev Rusiei, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Treficul maritim continuă spre şi dinspre” porturile Odesa, Ciornomorsk şi Pivdeni, a anunţat ministrul ucrainean al Infrastructurii Oleksandr Kubrakov.

”Şase nave, cu 231.000 de tone de produse agricole la bord” au plecat din aceste porturi, iar alte cinci aşteaptă să intre”, a anunţat el.

Ucraina a deschis în august un culoar maritim între porturile sale din sud şi Bosfor, la Marea Neagră, la câteva săptămâni după ce Moscova a ieşit din Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, încheiat cu Rusia în iulie 2022 în urma unei medieri a ONU şi Turciei, considerat vital în alimentaţia mondială.

Începând din august, Ucraina a exportat la Marea neagră ”3,3 milioane de tone de produse agricole şi metal”, potrivit lui Oleksandr Kubrakov.

Însă circulaţia maritimă este riscantă.

Miercuri, armata ucraineană a acuzat Rusia de lovirea unei nave civile care intra într-un port din regiunea Odesa, soldat cu moartea unui angajat al portului şi rănirea a trei membri ai echipajului.,

Coordonatoarea umanitară ONU pentru Ucraina Denise Brown s-a declarat joi ”indignată” de atacarea acestei nave.

Ea a deplâns consecinţe ”dezastruoase asupra economiei ucrainene” a unor ”atacuri ruse brutale şi neîncetate vizând infrastructuri portuare”.

Armata rusă a desfăşurat în august şi septembrie o campanie intensivă de atacuri asupra infrastructurii cerealiere şi portuare ucrainene, un mijloc de a bloca toate exporturile, acuză Kievul.

Moscova a anunţat în mai multe rânduri, la rândul său, că ţinteşte numai ţinte militare.

UPDATE 9 noiembrie, ora 17.25: Secretarul general al NATO continuă să ceară ajutor pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut aliaților să nu renunțe la sprijinul militar pentru Ucraina în lupta împotriva agresorilor ruși, relatează ZDF. "Trebuie să continuăm să le oferim ucrainenilor armele de care au nevoie pentru a rămâne puternici pe câmpul de luptă, astfel încât să poată fi puternici la masa negocierilor mâine", a declarat el joi, înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz (SPD) la Berlin.

Stoltenberg a lăudat contribuția Germaniei ca al doilea cel mai mare susținător al Ucrainei după Statele Unite. Mai exact, el a menționat furnizarea de vehicule de luptă pentru infanterie și tancuri de luptă, precum și sisteme antiaeriene. "Aceste contribuții ajută Ucraina să-și apere libertatea. Și contribuie la menținerea siguranței Europei."

UPDATE 9 noiembrie, ora 16.00: Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024. Peste jumătate este alocat apărării

Parlamentul din Ucraina a aprobat bugetul pe 2024 și a alocat peste jumătate din suma totală pentru cheltuielile cu apărarea, potrivit Reuters, informează Mediafax.

Parlamentul ucrainean a aprobat joi bugetul de stat pentru anul viitor, cu scopul de a întări armata și apărarea.

Veniturile bugetare sunt stabilite la 1.770 de miliarde de grivne (48,4 miliarde de dolari), în timp ce cheltuielile sunt planificate la 3.350 de miliarde de grivne. Ucraina se va confrunta cu un deficit bugetar uriaș de aproximativ 43,58 miliarde de dolari în 2024, au declarat oficiali guvernamentali.

Anul viitor, mai mult de jumătate din toate cheltuielile bugetare ucrainene sunt planificate pentru sectorul apărării, pentru a finanța efortul de război împotriva Rusiei.

„Prioritățile sunt clar stabilite în buget. Toate resursele noastre interne vor merge astfel încât să putem rezista și să învingem inamicul. Practic, 50% din cheltuielile noastre - pentru apărarea și securitatea Ucrainei. Vor fi mai multe arme și vehicule, mai multe drone, muniții și rachete. Fiecare grivnă de la un contribuabil va merge la armată", a declarat premierul Denys Shmyhal după vot.

Shmyhal a mai spus că guvernul intenționează să crească salariile minime și pensiile pentru a ajuta milioane de oameni să facă față creșterii costului vieții în timpul războiului.

276 de deputați au votat pentru aprobarea bugetului, care conține cheltuieli mai mari și pentru sectoarele educație și sănătate.

Ministrul de finanțe, Serhiy Marchenko, a declarat că ajutorul financiar din partea aliaților occidentali ai Ucrainei ar fi esențial pentru a putea acoperi deficitul bugetar și pentru a plăti cheltuielile sociale și umanitare.

Guvernul a primit deja 35,4 miliarde de dolari în acest an și aproximativ 31 de miliarde de dolari anul trecut de la partenerii occidentali.

UPDATE 9 noiembrie, ora 12.15: Regiunea Herson - Noi precizări privind atacul de joi de la Skadovsk

Consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, a anunţat că, în urma bombardamentelor de joi dimineaţă de la Skadovsk (regiunea Herson), cinci soldați ruşi au fost uciși și cel puțin 15 au fost răniți.

Anterior, Andriuşcenko a raportat că atacul a avut loc asupra bazei militare ruse "Lotos" din acest oraş ucrainean ocupat. Acum, însă, consilierul precizează că a fost vorba despre un bombardament efectuat într-un alt loc în care se adunau invadatorii ruşi din Skadovsk.

"Știm deja că este vorba despre cel puțin 15 răniți și cinci 'ruși buni' (aluzie la fraza 'un rus bun este un rus mort', n.r.) care nu se vor întoarce niciodată acasă" - a scris Andriuşcenko pe Telegram. Potrivit acestuia, a fost bombardată clădirea fostei ferme colective "Ucraina Sovietică" din Skadovsk, unde se adăposteau ocupanţii ruşi.

UPDATE 9 noiembrie, ora 11.45: Reprezentanta UE la Kiev susţine că Ucraina bate toate recordurile în privinţa procesului de aderare

Ambasadoarea Uniunii Europene la Kiev, Katarína Mathernová, a declarat, joi, că UE nu a acceptat noi state în blocul comunitar în ultimii 10 ani din cauza lipsei reformelor și a voinței politice. În cazul Ucrainei, însă, a explicat diplomatul, eforturile Kievului privind integrarea europeană au generat un "impuls" pentru extinderea UE.

Mathernová a subliniat că procesul de extindere a UE "nu înseamnă fizică, nu conţine formule matematice după care să ne ghidăm". "Pentru extindere, avem, de fapt, nevoie de două elemente principale. Primul este voința politică a ambelor părți, precum și potențialul tehnic al ambelor părți" - a explicat ambasadorul UE în Ucraina.

Totodată, a adăugat Mathernová, atunci când una dintre aceste componente lipsește, procesul poate "dura foarte mult timp". "Iar acum, încheiem prima perioadă de zece ani din istoria UE în care Uniunea nu s-a extins - din 2013 până în 2023. Acesta a fost rezultatul unei lipse de reformă. Dar a fost și rezultatul unei lipse de voință politică" - a remarcat diplomatul european.

Ambasadorul a menţionat că UE "nu a dorit să se extindă" într-o astfel de situație. Cu toate acestea, a adăugat Mathernová, continuarea procesului de integrare europeană a Ucrainei, în special în timp ce aceasta respinge agresiunea militară din partea Federației Ruse, a influențat schimbarea poziției la Bruxelles. "Și, o dată cu începutul acestui război teribil și prețul pe care îl plătesc ucrainenii, poate că asta a creat forța motrice pentru extindere. Iar eu cred că, într-o anumită măsură, acest lucru accelerează procesul" - a declarat reprezentanta UE la Kiev.

Ambasadoarea a asigurat că progresul voinței politice din partea UE va depinde de perioada de timp în care Ucraina va putea desfășura "lucrări tehnice pentru reforme în cadrul integrării europene". "Voi bateţi toate recordurile. Nu s-a întâmplat niciodată în istorie ca documentele să fie pregătite în două săptămâni. Prin urmare, nimeni nu stabilește cu adevărat intervalul de timp. Totul va depinde de voi. Arătaţi un exemplu foarte bun pentru o țară aflată în război, luând toate deciziile și elaborând legislația" - a subliniat reprezentanta UE, în faţa jurnaliştilor de la Kiev.

Amintim că pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, precum şi acordarea statutului de ţară candidată Georgiei. În cazul Ucrainei, Comisia recomandă ca negocierile să fie începute o dată ce Kievul îndeplineşte condiţiile rămase privind combaterea corupţiei şi consolidarea standardelor referitoare la protecţia minorităţilor naţionale. Decizia finală privind începerea negocierilor de aderare va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie.

Pentru a demara negocierile, este necesar acordul tuturor liderilor UE. Anterior, vicepremierul ucrainean Olha Stefanişina a declarat că există o înțelegere clară a faptului că "Ucraina poate fi pe deplin pregătită să adere la UE în termen de doi ani de la începerea procesului de negociere". Pe 8 noiembrie, președintele Volodimir Zelenski a anunţat că a semnat un decret prin care obligă autoritățile ucrainene să se pregătească pentru negocierile de aderare la UE.

content-image

UPDATE 9 noiembrie, ora 11.15: Angajata unei misiuni diplomatice ucrainene ajuta migranți ilegali din Asia de Sud să intre pe teritoriul UE

Serviciul de Securitate de la Kiev (SBU) şi Poliția Națională a Ucrainei, în cooperare cu Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe, au blocat un canal de migrație ilegală către Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat remis, joi, de SBU, este vorba despre o reţea înfiinţată pentru a facilita accesul migranţilor ilegali din Asia de Sud în ţările UE. Oamenii erau ajutaţi de un angajat al unui consulat ucrainean - o femeie care deţine funcţia de secretar II pentru afaceri consulare și administrative al unei ambasade ucrainene dintr-o țară din Asia Centrală. Aceasta propunea cetățenilor mai multor state din Asia de Sud ajutor contra cost pentru a intra ilegal în UE tranzitând Ucraina.

În acest scop, oficialul consular le-a acordat oamenilor respectivi vize de intrare în Ucraina în calitate de studenți ai instituțiilor de învățământ superior ucrainene. Pentru un astfel de "serviciu", femeia solicita circa 3.000 de dolari. Aceasta a implicat şi doi străini în activitatea sa ilegală.

Potrivit oamenilor legii, aproximativ 900 de persoane din țări cu risc terorist au beneficiat de "serviciile" acestei reţele de trafic ilegal de migranţi. Angajata consulară care se ocupa de această reţea a cheltuit "profiturile" obţinute achiziționând bunuri imobiliare scumpe în centrul oraşelor Kiev și Odesa.

Persoana respectivă a depus jurământul de funcționar public în 1995, după ce a absolvit o instituţie de învăţământ superior la Moscova. Apoi, femeia a lucrat în diverse instituții de stat și companii private din Ucraina, iar din 2007 - în departamente ale Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev.

Autorităţile ucrainene au deschis o anchetă, femeia fiind suspectată de trafic ilegal de persoane. Angajatul consular riscă nouă ani de închisoare şi confiscarea averii. Între timp, serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei a transmis că instituţia are toleranță zero față de corupție. După cum a raportat Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, suspecta a fost deja rechemată din străinătate.

"Ministerul acordă asistență deplină anchetei, astfel încât toți cei responsabili să aibă parte de pedeapsa cea mai severă. Pentru a preveni alte abuzuri, Ministerul Afacerilor Externe a întărit imediat controlul asupra eliberării vizelor ucrainene în toate instituțiile diplomatice" - a adăugat ministerul.

UPDATE 9 noiembrie, ora 11.00: Cehia prelungeşte perioada de instruire a militarilor ucraineni

Senatul ceh a prelungit până la sfârșitul anului 2024 perioada de desfăşurare a antrenamentelor destinate militarilor ucraineni pe teritoriul Cehiei - transmite, joi, Radio Prague International.

Potrivit ministrului apărării de la Praga, Jana Černochová, asigurarea condițiilor pentru formarea continuă a militarilor din Ucraina constituie o prioritate. Černochová a subliniat că aceste acțiuni aduc mai aproape sfârșitul războiului și instaurarea păcii.

UPDATE 9 noiembrie, ora 10.45: Regiunea Herson - O bază a militarilor ruşi din Skadovsk ar fi fost vizată de bombardamente

Mai multe explozii s-au auzit, joi dimineaţă, în oraşul ucrainean Skadovsk, aflat sub ocupaţia trupelor ruse din regiunea Herson. Potrivit consilierului primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, epicentrul exploziilor a fost un obiectiv pe teritoriul căreia se află ocupanți ruşi - baza militară "Lotus". Deocamdată, nu există informaţii suplimentare.

UPDATE 9 noiembrie, ora 10.30: Cel mai înalt oficial de securitate din Ucraina explică de ce depinde încheierea războiului în 2024

Secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională de la Kiev, Oleksi Danilov, a declarat că victoria în războiul cu Rusia depinde nu numai de Ucraina. Potrivit acestuia, încheierea războiului este influențată și de furnizarea de arme occidentale moderne Forţelor Armate ale Ucrainei.

"Mi-aș dori foarte mult ca aceasta (războiul, n.r.) să se încheie în anul 2024. Vom face tot ce este necesar pentru asta. Dar trebuie să fim sinceri și să spunem că nu totul depinde de noi. Multe, dar nu totul. Multe depind de partenerii noștri" - a remarcat cel mai înalt oficial de securitate de la Kiev.

Potrivit lui Oleksi Danilov, unii parteneri occidentali continuă să amâne livrările de arme, "pentru a nu-l enerva pe Putin". "Dar acest ticălos nu mai poate fi enervat cu nimic, el este bolnav la cap. A trage niște concluzii pe termen lung, a face niște reverențe diplomatice cu privire la Rusia înseamnă o pierdere de timp. Noi avem nevoie de victorie și aceasta cu siguranță va veni" - a declarat Danilov.

Oficialul a amintit că, la începutul războiului, Ucraina avea doar patru tipuri de arme occidentale: "Nlav", "Javelin", "Stinger" și "Bayraktar". "Astăzi, este un război complet diferit. Este un război al tehnologiilor, un război al dronelor. Se folosesc mijloace de înfrângere complet diferite" - a adăugat Oleksi Danilov.

content-image

UPDATE 9 noiembrie, ora 10.15: O rachetă rusească a fost doborâtă de armata ucraineană în regiunea Dnipropetrovsk

Şeful Administraţiei Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a raportat că, în timpul nopţii de miercuri spre joi, forţele ucrainene din regiune au doborât o rachetă rusească.

Potrivit oficialului, racheta a fost distrusă în spaţiul aerian al raionului Dnipro. Lisak a mai transmis că ruşii continuă să bombardeze raionul Nikopol. În timpul nopţii, ocupanții au lovit comunitatea teritorială unită Marhaneţ. Atacurile nu s-au soldat cu victime.

UPDATE 9 noiembrie, ora 9.50: Regiunea Odesa - O navă civilă sub pavilion liberian a fost lovită de o rachetă rusească

Serviciul de presă al Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei raportează că, miercuri seară, armata rusă a lovit cu o rachetă o navă comercială civilă sub pavilion liberian care intra într-un port din regiunea Odesa. Un pilot a fost ucis, iar trei membri ai echipajului navei - cetăţeni filipinezi- şi un angajat portuar au fost răniţi.

Potrivit armatei ucrainene, o rachetă rusească a lovit suprastructura navei în momentul în care aceasta intra în port. "Continuând teroarea asupra navelor civile, inamicul a tras o rachetă antiradar Kh-31P în direcția unuia dintre porturile regiunii Odesa dintr-un avion tactic din Marea Neagră. Racheta a lovit suprastructura unei nave civile sub pavilionul Liberiei, în momentul intrării sale în port" - se arată în mesaj.

content-image

UPDATE 9 noiembrie, ora 9.30: Armata Ucrainei a distrus unul dintre cele mai importante centre de comandă ale ruşilor

Armata ucraineană a distrus centrul de control al grupului strategic al armatei ruse responsabil pentru operațiunile de luptă din sudul Ucrainei, în regiunea Herson - a raportat, miercuri seară, jurnalistul Iuri Butusov. Potrivit acestuia, cel puțin trei colonei ai armatei ruse au fost lichidaţi în timpul operaţiunii ucrainene.

Butusov a precizat că atacul cu rachetă a fost efectuat pe 1 noiembrie şi că centrul de comandă al ruşilor era ascuns în satul Strilkove, raionul Henicesk.

Potrivit jurnalistului, prin această operaţiune, ucrainenii au distrus unul dintre cele mai importante centre de comandă ale Rusiei. Butusov a calificat bombardarea acestui post ca fiind unul dintre cele mai mari succese ale Forțelor Armate ale Ucrainei în demersurile vizând distrugerea "centrelor decizionale" ruseşti în război

UPDATE 9 noiembrie, ora 9.15: Regiunea Herson - Atacurile ruseşti din ultimele 24 de ore, soldate cu doi răniţi

Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a raportat că, în ultimele 24 de ore, invadatorii ruşi au atacat regiunea de 85 de ori.

Potrivit unui comunicat remis joi dimineaţă, armata rusă a tras 529 de obuze, folosind mortiere, artilerie, lansatoare de rachete Grad, tancuri, drone și avioane.

Ocupanţii au vizat zone rezidenţiale din mai multe localităţi, precum şi un punct de prim ajutor din raionul Berislav. Doi civili au fost răniţi în timpul atacurilor.

UPDATE 9 noiembrie, ora 9.00: Peste 1.000 de militari ruşi au fost ucişi în Ucraina, în luptele din ultimele 24 de ore (armata ucraineană)

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei informează, în raportul de joi dimineaţă, că armata rusă a pierdut încă 1.080 de militari. Astfel, de la începutul invaziei la scară largă, armata ucraineană a lichidat 308.720 de invadatori ruşi.

De asemenea, de la începutul războiului, trupele ucrainene au doborât 322 de avioane și 324 de elicoptere rusești. Au mai fost distruse 5.316 (+15) tancuri ale armatei ruse, 10.014 (+18) vehicule blindate, 7.475 (+36) de sisteme de artilerie, 575 (+5) de sisteme de apărare antiaeriană, 875 (+3) de lansatoare multiple de rachete, 9.853 (+39) de vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 20 de nave/ambarcaţiuni, 1 submarin, 5.593 (+26) de drone, 1.557 (+1) de rachete de croazieră și tehnică specială (1.059)

UPDATE 9 noiembrie, ora 8.45: Prin aderarea Ucrainei, războiul ar intra în Uniunea Europeană, ceea ce trebuie evitat (Péter Szijjártó)

Ucraina nu este eligibilă pentru aderarea la Uniunea Europeană până când nu va fi creată pacea, prin aderarea ţării, războiul ar intra în comunitate, ceea ce, evident, nimeni nu îşi poate dori, a declarat miercuri, la Lisabona, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, reacţionând la recentul pachet de extindere al Comisiei Europene.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, şeful diplomaţiei a relatat înainte de a pleca la Guatemala că concluzia evaluării, conform căreia Ucraina nu a îndeplinit condițiile stabilite pentru candidatura la UE este corectă și în acest domeniu este deosebit de izbitor încălcarea principiilor comunitare privind drepturile minorităților naționale.

"Întrucât Ucraina nu a îndeplinit nici potrivit Comisiei Europene condițiile stabilite pentru candidatura sa la aderare, considerăm că niciun alt pas nu este oportun în ceea ce privește negocierile de aderare cu Ucraina", a precizat Péter Szijjártó, menţionând: În schimb, Guvernul ungar ar considera oportună o dezbatere despre viitoarea politică a Uniunii Europene privind Ucraina.

"În Ucraina este război, așa că putem vedea că nici libertatea presei și nici libertatea de exprimare nu sunt aplicate, putem vedea că nici alegerile nu vor avea loc. Ar fi, evident, absurd dacă instituțiile sau statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să adopte o poziție în asemenea context cu privire la modul în care funcționează instituțiile statului de drept în Ucraina", a subliniat oficialul ungar.

"Este absolut clar că până nu va fi pace în Ucraina, țara nu va fi eligibilă pentru aderarea la UE. Aşadar, cu Ucraina ar intra acum războiul în Uniunea Europeană, ceea ce evident nu ne dorim, nu ne putem dori", a mai subliniat Szijjártó, care a adăugat: "Extinderea ar trebui să servească tocmai scopului extinderii păcii și nu aducerii războiului în Uniunea Europeană. Din acest motiv, nu considerăm oportun niciun progres în ceea ce privește negocierile de aderare cu Ucraina. Și, desigur, noi, ungurii, ne așteptăm în continuare ca Ucraina să restituie comunității maghiare din Transcarpatia toate drepturile pe care le avea deja în 2015".

Referitor la recentul pachet de extindere al Comisiei Europene, ministrul de externe a precizat că comunitatea se confruntă cu provocări serioase de securitate și economice, este din ce în ce mai slabă, iar acceptarea de noi state membre ar fi un mijloc extrem de important de consolidare, care ar trebui să înceapă cu Balcanii de Vest.

"Acesta este un proces neîncheiat de douăzeci de ani. Locul Balcanilor de Vest este în Uniunea Europeană. Aderarea țărilor din Balcanii de Vest ar aduce, ar putea aduce un impuls și o nouă energie. În regiune, ţara cheie este Serbia, despre care Comisia de la Bruxelles a constatat corect că a făcut progrese semnificative pe calea integrării. De aceea, noile capitole de aderare trebuie deschise cât mai curând posibil, procesul trebuie continuat și finalizat cât mai repede posibil", a afirmat Péter Szijjártó, care a salutat faptul că Georgia a primit statutul de candidat, pe care - în opinia sa - ar fi trebuit să îl primească mult mai devreme, ceea ce înseamnă că UE practic și-a plătit datoria anterioară.

content-image

UPDATE 9 noiembrie, ora 8.20: Ucraina intenționează să demareze oficial negocierile privind aderarea la UE la începutul anului viitor

Şeful adjunct al cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Ihor Jovkva, a declarat că Ucraina intenționează să iniţieze oficial negocierile privind aderarea la UE la începutul anului viitor.

"Este foarte important pentru noi și vom realiza acest lucru - declanşarea procesului de negocieri la începutul anului viitor" - a remarcat oficialul, miercuri seară. Potrivit acestuia, partea ucraineană va îndeplini toate criteriile pentru începerea negocierilor până la jumătatea lunii decembrie a acestui an. "Vom îndeplini 100% din condițiile pentru începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE până la jumătatea lunii decembrie a acestui an, când va avea loc o ședință a Consiliului European, pentru a obține o decizie politică absolut curată cu privire la începerea negocierilor pentru aderarea la UE" - a adăugat Jovkva.

Totodată, acesta s-a declarat încrezător că Ungaria nu va împiedica integrarea europeană a Ucrainei. După cum a explicat Jovkva, începând cu data de 9 noiembrie, atât președintele Consiliului European, Charles Michel, cât și liderii europeni ai țărilor prietene ale Ucrainei vor discuta cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, în special despre dosarul ucrainean. "Sunt sigur că nicio poziție politică a șefilor acestor state sau altor state nu ne va împiedica să obținem decizia care s-a maturizat astăzi. În momentul de faţă, niciunul dintre statele membre UE nu pune la îndoială necesitatea aderării Ucrainei la UE" - a adăugat Ihor Jovkva.

Amintim că pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, precum şi acordarea statutului de ţară candidată Georgiei. În cazul Ucrainei, Comisia recomandă ca negocierile să fie începute o dată ce Kievul îndeplineşte condiţiile rămase privind combaterea corupţiei şi consolidarea standardelor referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.

După ce Comisia Europeană a făcut public raportul privind Ucraina, şeful diplomaţiei ungare, Péter Szijjártó, a transmis temerile Budapestei în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, afirmând că acest lucru va "aduce războiul în spaţiul comunitar".

UPDATE 9 noiembrie, ora 7.50: Forțele Armate ale Ucrainei au obținut succese uriaşe în Crimeea (Oleksi Danilov)

Secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională de la Kiev, Oleksi Danilov, a declarat că Forțele Armate ale Ucrainei au obținut succese uriaşe în ceea ce priveşte distrugerea rușilor de pe teritoriul Crimeii, peninsulă temporar ocupată.

"Avem succese uriașe în direcția Crimeea. Suntem în mod constant atenţi la ceea ce se întâmplă pe uscat" - a afirmat Danilov, miercuri seară, menţionând că se referă la loviturile împotriva forțelor ruse din Crimeea și la distrugerea navelor flotei ruse de la Marea Neagră.

Secretarul a adăugat că este convins că Ucraina va avea parte de veşti bune cu privire la distrugerea rușilor din Crimeea.

UPDATE 9 noiembrie, ora 04.20: Zelenski spune că știe care sunt pașii necesari pentru a duce cât mai repede Ucraina în UE / Planuri comune cu Republica Moldova - Video

Volodimir Zelenski, a afirmat că poporul său merită să fie în Uniunea Europeană, împreună cu celelalte popoare libere. ”Înţelegem deja ce paşi sunt necesari în continuare pentru a avansa după decizia Consiliului European şi a aduce scopul cheie - accederea ţării noastre în UE – mai aproape”, precizează acesta, conform news.ro.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis miercuri seară, că aceasta a fost o zi pe care istoria Ucrainei o va aminti cu siguranţă.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 9 noiembrie, ora 01.30: Intrarea Ucrainei în UE ar fi o 'catastrofă' pentru agricultura europeană (liderul principalului sindicat agricol francez)

Intrarea Ucrainei în UE ar fi o "catastrofă" pentru agricultura europeană, a reacţionat miercuri preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, într-un interviu acordat presei regionale din Franţa, după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, relatează France Presse preluat de agerpres.

"Într-un context de război, este foarte dificil să te pronunţi asupra acestui subiect, pentru că imediat eşti acuzat că nu sprijini Ucraina. Dar vorbind strict din punct de vedere agricol, o intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă pentru agricultura europeană", a avertizat liderul sindical francez.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri