LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse înaintează în Harkov - Încă un cap de pod la vest de râul Oskil

Autor: George Traicu

Publicat: 28-01-2025 07:26

Actualizat: 31-01-2025 05:04

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Șapte case private au fost avariate, după ce fragmente dintr-o dronă au căzut într-un sat de lângă oraşul Belgorod - anunţă guvernatorul oraşului. O dronă de tip avion a fost doborâtă deasupra regiunii Belgorod, a informat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov. Potrivit primelor informații, nu s-au înregistrat victime. În urma căderii resturilor de dronă în satul Nikolskoe, geamurile imobilelor au fost distruse, iar acoperișurile a șapte case private au fost avariate, a precizat Gladkov.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina.

UPDATE 28 ianuarie, ora 23:30: Putin anunță că Rusia este pregătită pentru negocieri, dar exclude discuțiile cu Zelenski

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Rusia este pregătită să negocieze pentru ca să pună capăt Războiului din Ucraina, însă respinge negocieri directe cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi subliniază că nu vede o ”voinţă” în acest sens din partea Kievului, relatează AFP.

Rusia este deschisă unor negocieri, însă nu vede o ”voinţă” a părţii ucrainene, să asigurări Vladimir Putin într-un interviu acodat televiziunii ruse de stat.

El respinge negocieri directe cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care-l consideră ”ilegitim”.

content-image

UPDATE 28 ianuarie, ora 16:29: Atac aerian de amploare: Rusia a lansat peste 100 de drone asupra Ucrainei

Rusia a întreprins un atac masiv cu drone asupra a şapte regiuni ucrainene în noaptea de luni spre marţi, utilizând cel puţin o sută de aparate de luptă fără pilot, una dintre acestea provocând un incendiu după ce a lovit un obiectiv industrial din Harkov, au anunţat autorităţile locale şi forţele aeriene ucrainene, citate de dpa şi EFE.

Au fost afectate proprietăţi ale unor companii private, infrastructuri publice, clădiri rezidenţiale, case şi vehicule în regiunile Odesa (sud), Kiev şi Cernobîl (nord), Sumî şi Harkov (nord-est), Poltava şi Cerkasî (centru), precizează EFE. Două persoane au fost ucise de tirurile de artilerie ruse în regiunea Doneţk (est), au indicat autorităţile, iar patru persoane au fost rănite în urma atacurilor ruseşti cu drone împotriva oraşului-port Odesa (sud) de la Marea Neagră, scrie Agerpres.

Primarul oraşului Odesa, Hennadi Truhanov, a confirmat că mai multe clădiri rezidenţiale şi maşini particulare au fost avariate. În apropiere de capitala Kiev a luat foc o hală care găzduia o colecţie de maşini de epocă, iar în oraşul Uman, la sud de Kiev, au fost avariate obiective de infrastructură civilă.

Sistemele antiaeriene au doborât 65 din cele o sută de drone, au anunţat marţi dimineaţă forţele aeriene ucrainene. Acestea au indicat că 28 de aparate fără pilot erau de tip momeală şi nu conţineau explozibil, armata rusă utilizându-le pentru a induce în eroare antiaeriana ucraineană.

content-image

UPDATE 28 ianuarie, ora 13.35: Forțele ruse înaintează în Harkov - Încă un cap de pod la vest de râul Oskil

Armata rusă a revendicat marţi cucerirea localității Dvoricina, în regiunea Harkov (nord-est), o nouă înaintare a forţelor ruse ruse pe malul vestic al râului Oskil şi care ilustrează dificultăţile Kievului în a contracara trupele inamice, informează AFP, potrivit Agerpres.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 ianuarie, ora 7.47: Rusia rescrie istoria: Ce învață elevii la școală despre războiul din Ucraina / Manual editat de un consilier al lui Putin

Un nou manual şcolar, care face o paralelă între războiul din Ucraina şi lupta sovieticilor contra naziştilor şi în care se afirmă că Rusia s-a considerat "forţată" să-şi trimită trupele împotriva Ucrainei, a fost prezentat luni la Moscova, relatează Reuters, conform AGERPRES.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 ianuarie, ora 7.25: O secţie a unei întreprinderi și o conductă de gaze sunt cuprinse de flăcări la Harkiv - șeful serviciului de salvare

Publicația Suspilne a aflat mai multe detalii cu privire la incendiul care a izbucnit în urma unui atac rusesc cu o dronă Sahed, care a fost raportat de primarul din Harkiv, Ihor Terehov. Șeful departamentului pentru situații de urgență din orașul Harkiv, Bohda Hladkih, a declarat publicației Suspilne că o secţie dintr-o întreprindere și o conductă de gaze au luat foc. Hladkih susține că este vorba despre o întreprindere civilă - conform informațiilor preliminare pe care le deține, este un atelier de prelucrare a lemnului. 'După impact, s-au produs avarii la conducta de gaze care era folosită în secţia de producție. Drept urmare, un incendiu de proporţii a izbucnit și s-a extins. La stingerea incendiului au fost implicate peste 12 unități ale Serviciului de Stat de Urgență, precum și utilje ale Consiliului orășenesc Harkiv', îl citează publicația pe șeful pentru situații de urgență din orașul Harkiv. Corespondentul Suspilne relatează că incendiul a cuprins complet clădirea cu două etaje. În plus, au fost avariate sediile întreprinderilor învecinate și cel puțin două mașini. Potrivit lui Hladkih, nu au s-au înregistrat persoane grav rănite - doar doi locuitori ai unor imobile învecinate au suferit un șoc sau după cum este denumirea oficială în Ucraina, 'o reacție acută de stres'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri