Forțele aeriene ucrainene au desfășurat cu succes un atac împotriva bazei aeriene Sakî din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, a declarat comandantul forțelor aeriene de la Kiev. „Toate țintele au fost distruse!", a scris el pe canalul său Telegram. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a transmis că „apărarea aeriană a interceptat şi distrus patru rachete ucrainene deasupra peninsulei Crimeea".
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina:
UPDATE 7 ianuarie, ora 21.00: Japonia va aloca 37 milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Ministrul de externe japonez, Yoko Kamikawa, a promis duminică Ucrainei, în cursul unei vizite la Kiev, sprijin pentru a continua să se apere contra agresiunii ruse, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Japonia va transfera 37 milioane de dolari într-un fond al NATO, a declarat Kamikawa într-o conferinţă de presă comună cu omologul său Dmitro Kuleba, potrivit mass-media din Ucraina.
Aceşti bani vor fi dedicaţi apoi pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei şi vor fi folosiţi pentru sisteme de detectare de drone.
Japonia sprijină Ucraina în lupta împotriva invaziei ruse şi, de asemenea, s-a aliniat la sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
Predecesorul lui Kamikawa, Yoshimasa Hayashi, şi prim-ministrul japonez Fumio Kishida au vizitat la rândul lor Ucraina pentru discuţii în urmă cu câteva luni.
Cu toate acestea, Constituţia pacifistă nu permite Japoniei să livreze ea însăşi armamente Ucrainei, menţionează dpa.
UPDATE 7 ianuarie, ora 12.16: Rușii au atacat puternic în Donețk
Autorităţile ucrainene din regiunea Doneţk raportează că bombardamentele ruseşti din ultimele 24 de ore s-au soldat cu 12 morţi şi 12 răniți. Într-un comunicat publicat duminică, Administraţia Militară Regională Doneţk aminteşte că, în cursul zilei de sâmbătă, ruşii au lovit masiv oraşul Pokrovsk, unde au murit şase oameni, iar alţi opt au fost răniţi. În bombardamentele din Pokrovsk, armata rusă a avariat 134 de case şi 15 blocuri de apartamente. În satul vecin Rivne, de asemenea, au fost raportaţi cinci morţi şi doi răniţi. Un alt civil a fost ucis de armata rusă în localitatea Pivnicine.
UPDATE 7 ianuarie, ora 11.37: Ministrul de Externe al Japoniei, vizită în Ucraina
Ministrul de externe al Japoniei, Yoko Kamikawa, va efectua o vizită în Ucraina duminică pentru a reitera sprijinul continuu al Japoniei faţă de Kiev, a anunţat Ministerul nipon de Externe. "În timpul vizitei, ministrul Kamikawa va transmite încă o dată părţii ucrainene că politica Japoniei de a fi alături de Ucraina şi de a o susţine rămâne neschimbată, chiar şi în condiţiile actualei situaţii internaţionale severe", a precizat ministerul
UPDATE 7 ianuarie, ora 10.32: Un soldat a fost ucis în Herson
Şeful Administraţiei Militare Locale Herson, Roman Mrociko, a raportat că, duminică dimineaţă, ocupanții ruși au bombardat oraşul, iar un bărbat a murit în urma atacului. De asemenea, în ultimele 24 de ore, ruşii au lansat 89 de atacuri asupra regiunii Herson. Cinci persoane au fost rănite, inclusiv doi copii.
UPDATE 7 ianuarie, ora 09.30: Bilanțul ultimelor 24 de ore
Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei informează, în raportul de duminică dimineaţă, că armata rusă a pierdut pe front încă 860 de militari. Astfel, de la începutul invaziei la scară largă, armata ucraineană a lichidat 364.730 de invadatori ruşi. De asemenea, de la începutul războiului, trupele ucrainene au doborât 329 de avioane și 324 de elicoptere rusești. Au mai fost distruse 6.022 (+4) tancuri ale armatei ruse, 11.180 (+22) de vehicule blindate, 8.653 (+36) de sisteme de artilerie, 637 (+4) de sisteme de apărare antiaeriană, 951 (+1) de lansatoare multiple de rachete, 11.523 (+45) de vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 23 de nave/ambarcaţiuni, 1 submarin, 6.811 (+24) drone, 1.786 de rachete de croazieră și tehnică specială (1.327).
UPDATE 7 ianuarie, ora 08.00: Ucrainenii au distrus 2 sisteme de rachete Panțîr S1
Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev raportează că luptătorii ucraineni au distrus două sisteme de rachete și arme antiaeriene ale invadatorilor ruși "Panţîr S1", situate pe teritoriul regiunii ruse Belgorod. Operaţiunea specială a avut loc pe 6 ianuarie, iar GUR susţine că scopul acesteia a fost "slăbirea inamicului". "În cadrul unei misiuni complexe implementate cu asistența platformei United24, operatorii de informații militare ucrainene au lovit poziții ale apărării aeriene ruse de pe teritoriul regiunii Belgorod. În urma atacului, două sisteme antiaeriene rusești Panţîr S1 au fost scoase din funcțiune" - a transmis GUR. Preţul unei astfel de instalaţii este de aproximativ 10-15 milioane de dolari.
UPDATE 7 ianuarie, ora 07.00: O rachetă rusească a făcut prăpăd în estului Ucrainei: printre cei uciși se numără și cinci copii
O rachetă a trupelor ruse a ucis 11 persoane, inclusiv cinci copii, în estul Ucrainei, a declarat un oficial local. Rachetele S-300 au lovit orașul Pokrovsk, pe teritoriul deținut de Ucraina, în regiunea Donețk, a spus guvernatorul regional, informează Rador Radio România.
"Inamicul lovește cu cinism civilii, încercând să provoace cât mai multă suferinţă posibil", a postat guvernatorul Vadim Filashkin pe Telegram.
UPDATE 7 ianuarie, ora 01.00: Protest rar sub ferestrele Kremlinului: Soţiile unor rezerviști trimiși în Ucraina au cerut încetarea războiului
Soţii ale unor ruşi mobilizaţi să lupte în Ucraina au depus simbolic sâmbătă flori la flacăra eternă de la Mormântul ostaşului necunoscut de sub zidul Kremlinului, în semn de protest, pentru a cere întoarcerea soţilor lor de pe front, relatează AFP, conform Agerpres.
Nemulţumirea se amplifică de luni de zile printre rudele rezerviştilor mobilizaţi la ordinul lui Vladimir Putin în septembrie 2022, un subiect sensibil pentru autorităţile care până acum au avut grijă să nu reprime această mişcare de revoltă în devenire.
Comentează