Zaporojie, atacată cu 300 de drone - Forțele ruse au atacat regiunea Zaporojie cu 312 drone de diferite tipuri și au efectuat 12 atacuri aeriene în ultima zi. „Un bărbat și o femeie au fost răniți în atacurile inamice asupra districtelor Polohy și Vasylivka”, a declarat Ivan Fedorov, șeful Administrației Militare a regiunii Zaporojie, pe Telegram. Mai multe blocuri au fost avariate.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 29 iunie, ora 10.05: Cel puțin 6 persoane au fost rănite, în urma atacului Rusiei
Cel puțin șase persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în urma unui atac aerian de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei, care a vizat regiuni din vest, centru și sudul țării, informează Reuters.
În cursul nopții, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei folosind sute de drone, rachete de croazieră și balistice, care au vizat zone cheie din vestul, sudul și centrul țării. Zgomote puternice de explozii au fost raportate în regiunile Lviv, Poltava, Nikolaev, Dnipro și Cerkasi, conform declarațiilor oficialilor regionali.
Armata ucraineană a comunicat că în atac au fost utilizate aproximativ 500 de arme aeriene diferite, iar sistemele de apărare au activat toate mijloacele disponibile pentru a respinge agresiunea. Ucrainenii au reușit să doboare 211 drone și 38 de rachete, în timp ce alte 225 de drone au fost neutralizate prin război electronic.
UPDATE 29 iunie, ora 08.50: Un avion F-16 a fost distrus
Un pilot ucrainean a fost ucis, iar avionul său F-16 a fost distrus în timpul unui atac aerian de amploare lansat de Rusia în cursul nopții de sâmbătă, conform Reuters.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat duminică faptul că un pilot a murit în timpul unei misiuni de respingere a unui atac cu drone și rachete lansat de Federația Rusă în noaptea precedentă. Aeronava de tip F-16 a fost pierdută, acesta fiind al treilea avion de acest tip distrus de la începutul războiului.
„Pilotul a utilizat toate armele de la bord și a reușit să doboare șapte ținte aeriene. În timpul ultimei interceptări, avionul său a fost avariat și a început să piardă altitudine”, a transmis Forțele Aeriene pe rețelele de socializare.
UPDATE 29 iunie, ora 02.00 VIDEO Rusia a început să ducă pe front tancuri care se aflau la 'fiare vechi'. Nu au fost întreținute de zeci de ani
Armata rusă este nevoită să repună în folosire tancuri de tip T-62, dintre care câteva zeci au fost distruse potrivit unor site-uri specializate, anunţă Direcţia ucraineană principală de informaţii militare (GUR), relatează AFP.
Din cauza unor pierderi masive de armament şi material militar suferite în Războiul din Ucraina, Rusia recurge la stocuri de vehicule de luptă vechi.
Comentează