LIVE TEXT – Război în Ucraina: Peste 10.000 de femei ucrainene îndeplinesc în prezent roluri de combatanți pe linia frontului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-07-2024

Actualizat: 16-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: defence-ua.com

Peste 10.000 de femei ucrainene îndeplinesc în prezent roluri de combatanți pe linia frontului, a confirmat joi vicepremierul ucrainean Olha Stefanișîna. Este o creștere semnificativă a numărului femeilor care luptă în comparație cu primul an de război, când aproximativ 5.000 de femei serveau pe front, notează The Kyiv Independent.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 13 iulie, ora 11.01: O nouă lovitură încasată de ruși! Un depozit de petrol a fost ținta ucrainenilor, provocând un incendiu uriaș

O dronă ucraineană a provocat în noaptea de vineri spre sâmbătă incendiul unui depozit de petrol din regiunea Rostov din sudul Rusiei, la câteva sute de kilometri de linia frontului, relatează AFP, citat de Agerpres.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 13 iulie, ora 09.30: 'Te rog, nu ne deranjează' Polonia ia în considerare să doboare rachetele rusești din spațiul aerian ucrainean

Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a declarat că Varşovia ia în considerare o propunere din partea Kievului de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul polonez în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian ucrainean, relatează BBC, citat de news.ro.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 13 iulie, ora 04.38: Plănuiește Ucraina să-şi arunce în aer două baraje? Maria Zaharova declară că știe ce intenționează să facă Kievul, cât de curând

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat vineri că Ucraina plănuieşte să distrugă barajul de la hidrocentrala din Kiev şi lacul său de acumulare Kaniv pentru a da vina pe Rusia, "într-o provocare cinică". Ministerul de Externe de la Kiev a replicat că această declaraţie este o nouă tactică de intimidare din partea Moscovei, menită să sperie populaţia ucraineană, relatează Reuters, citat de news.ro.

"Scopul real al unor astfel de declaraţii ale Moscovei este de a intimida societatea ucraineană şi de a induce în eroare comunitatea internaţională şi mass-media", se arată în declaraţia Ministerului ucrainean de Externe.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 13 iulie, ora 03.30: Risc de escaladare în Ucraina: Convorbire între miniştrii Apărării rus şi american

Conflictul din Ucriana generează îngrjorări din ce în ce mai mari iar liderii marilor puteri îcercă să le estompeze. Miniştrii Apărării rus şi american au evocat vineri "reducerea riscului unei escaladări" în cursul unei convorbiri telefonice, a anunţat Moscova, la două zile după anunţul făcut de Washington privind desfăşurarea punctuală de rachete cu rază lungă de acţiune în Germania, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În cursul acestei convorbiri între Andrei Belousov şi Lloyd Austin "a fost abordată problema prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii şi a reducerii riscului unei posibile escaladări", a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri