LIVE TEXT – Război în Ucraina: Paște sub asaltul dronelor. O nouă localitate cucerită de ruși

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 06-05-2024

Actualizat: 08-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: reuters.com

Ucraina a întâmpinat Învierea Domnului cu alerte aeriene și sub o ploaie de drone lansate de ruși în noaptea de sâmbătă spre duminică. 23 din cele 24 de drone lansate de ruși în mai multe zone ale Ucrainei au fost doborâte de apărarea ucraineană. Orașul Harkov a fost atacat de trei ori în timpul nopții.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

 

UPDATE 6 mai, ora 23.55: Primul olimpic mort pe frontul din Ucraina - A câștigat și două titluri europene

A fost anunțat primul olimpic care a murit în războiul din Ucraina. Halterofilul Oleksandr Pielieshenko, care a terminat pe locul al patrulea la categoria de 85 kg la Jocurile de la Rio din 2016, a fost ucis în apărarea țării sale duminică.

Detalii aici

content-image

UPDATE 6 mai, ora 21.25: Conflictul din Ucraina: Moscova ameninţă Londra cu represalii militare

Rusia a avertizat luni Marea Britanie că dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militare britanice amplasate atât în Ucraina cât şi în alte ţări, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Detalii aici

content-image

UPDATE 6 mai, ora 19.45: Demonstrație de forță a Rusiei - Localitate distrusă dintr-o singură lovitură

Rusia a atacat pentru prima dată regiunea Harkov cu o bombă aeriană FAB-1500 modificată. O femeie în vârstă a fost ucisă.

Detalii aicicontent-image

UPDATE 6 mai, ora 12.30: Un atac cu drone rusești întrerupe alimentarea cu energie electrică a unor părți din Sumî

Un atac cu drone rusești întrerupe alimentarea cu energie electrică a unor părți din regiunea ucraineană Sumî. Peste 400.000 de oameni au rămas fără energie electrică, potrivit mediafax.

Atacul cu drone a întrerupt alimentarea cu energie electrică a peste 400.000 de consumatori din unele părți ale regiunii ucrainene Sumî, au anunțat luni oficialii, după ce Kievul a declarat că forțele sale de apărare aeriană au doborât 12 drone în regiune în cursul nopții, relatează Reuters.

Lucrările de restabilire a electricității continuă. 91 de localități din cele 1.325 afectate mai erau fără curent electric în regiune, a declarat operatorul rețelei naționale Ukrenergo pe Telegram.

„Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în așezările afectate și în unele părți ale orașului Sumî", a declarat administrația militară a regiunii.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 13 drone de atac împotriva Ucrainei. Sistemele de apărare antiaeriană au doborât 12 dintre acestea deasupra regiunii Sumî.

Recentele atacuri masive cu drone și rachete ale Rusiei au vizat din ce în ce mai mult sistemul energetic al Ucrainei, ceea ce a dus la pene de curent în multe regiuni și la daune semnificative la centralele sale termice și hidroelectrice. Aceste atacuri au provocat pagube în valoare de peste 1 miliard de dolari în acest sector, a declarat duminică ministrul ucrainean al energiei, German Galușcenko.

Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste informații. De asemenea, nu a existat niciun comentariu din partea Rusiei.

UPDATE 6 mai, ora 11.25: Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de #Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea "în viitorul apropiat" a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la "ameninţările" occidentale faţă de Moscova, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

"În cursul exerciţiului vor fi luate o serie de măsuri pentru a se antrena pentru pregătirea şi utilizarea de arme nucleare nestrategice", a anunţat ministerul într-un comunicat publicat pe Telegram.

Acest antrenament vizează "menţinerea pregătirii armatei", în urma "declaraţiilor provocatoare şi ameninţărilor anumitor responsabili occidentali faţă de Rusia", a adăugat sursa citată.

Unităţi de rachete din Districtul militar de sud şi forţe navale vor participa la exerciţii, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Rusia deţine în prezent cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume.

Invazia din 2022 a Ucrainei ordonată de Vladimir Putin a dus la cea mai gravă deteriorare a relaţiilor din Rusia şi Occident de la criza rachetelor din Cuba, potrivit diplomaţilor americani şi ruşi.

Rusia prezintă războiul drept o luptă cu Occidentul, despre care Putin susţine că a ignorat tentativele Moscovei de a dezvolta o relaţie de prietenie după căderea Uniunii Sovietice în 1991 şi că încearcă să controleze Ucraina în timp ce extinde prezenţa militară a NATO spre est.

Occidentul şi Ucraina susţin pe de altă parte că nu vor ceda până când forţele ruse nu vor fi învinse şi caracterizează războiul lui Putin drept unul în stil imperial, care drept scop ocuparea de teritorii şi aducerea ţării invadate în orbita Moscovei, notează Reuters.

UPDATE 6 mai, ora 10.50: Cel puţin şase morţi şi 35 de răniţi într-un atac ucrainean cu drone, susţin autorităţile locale

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Două camioane mici (...) care transportau angajaţi spre locul lor de muncă şi o maşină au fost atacate de armata ucraineană cu drone kamikaze", a anunţat Viaceslav Gladkov pe Telegram.

"Şase persoane au murit" şi "35 de persoane au fost rănite", a comunicat el, precizând că atacul a avut loc în apropiere de Beriozovka, un sat foarte apropiat de frontiera ucraineană.

Un bărbat se află într-o "stare gravă", a precizat Gladkov, în timp ce celelalte persoane rănite "mai mult sau mai puţin grav din cauza schijelor de obuze au fost transportate de ambulanţe spre centre medicale din regiune". Doi copii au "răni superficiale", a adăugat el.

Potrivit autorităţilor regionale, vehiculele lovite aparţineau unei companii locale care procesează carne şi transportau angajaţi la locul de muncă.

O anchetă a fost deschisă de Comitetul de anchetă rus, care răspunde de principalele investigaţii din ţară.

Acest atac ucrainean are loc în ajunul învestirii preşedintelui Vladimir Putin, care începe oficial marţi un al cincilea mandat de preşedinte, şi cu trei zile înainte de manifestările de pe 9 mai care marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste.

O parte din festivităţi, care atrag în general mari mulţimi peste tot în ţară, a fost anulată de autorităţi din motive de securitate legate în special de conflictul din Ucraina.

Regiunea Belgorod este vizată cu regularitate de atacuri ale armatei ucrainene, Kievul afirmând că acţionează în replică la bombardamentele zilnice ale forţelor ruse asupra oraşelor ucrainene de peste doi ani.

Pe 30 decembrie 2023, oraşul Belgorod, capitala regiunii cu acelaşi nume situate la 60 km de satul Beriozovka, a fost lovit de cel mai sângeros atac pe teritoriul Rusiei de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022. Bilanţul a fost de 25 de morţi şi circa o sută de răniţi, sute de persoane fiind evacuate.

UPDATE 6 mai, ora 10.00: Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu preşedintele Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, potrivt news.ro

Guido Crosetto a declarat pentru cotidianul Il Messaggero că Occidentul a crezut în mod greşit că sancţiunile pot opri agresiunea Rusiei şi a supraestimat influenţa sa economică în lume.

"În schimb, singura modalitate de a rezolva această criză este de a implica pe toată lumea, mai întâi (pentru a obţine) un armistiţiu şi apoi pacea", a declarat Guido Crosetto. La obiecţia jurnalistului care l-a intervievat că Putin nu s-a arătat dispus să negocieze, Crosetto a replicat: "Acesta este un motiv bun pentru ca noi să încercăm mai mult. Nu trebuie să renunţăm la nicio cale posibilă a diplomaţiei, oricât de îngustă ar fi ea".

Cu toate acestea, Crosetto a apărat decizia Italiei de a continua să trimită arme în Ucraina, spunând că aceasta are ca scop să câştige "timp şi condiţi pentru a obţine un armistiţiu şi pacea".

Italia deţine în acest an preşedinţia rotativă a G7, grupului celor şapte mari democraţii.

Crosetto a mai avertizat în interviu că, dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări, care nu ar accepta tancurile ruseşti la graniţele lor".

Ministrul italian este, de asemenea, de părere că eşuata contraofensiva Ucrainei împotriva Rusiei din vara anului trecut a fost o greşeală, având în vedere superioritatea militară a Rusiei. Crosetto susţine că l-a avertizat personal pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că aceasta era sortită eşecului, dar "nu a fost ascultat".

UPDATE 6 mai, ora 8.30: Forţele aeriene ucrainene afirmă că au distrus 12 drone lansate de Rusia

Forţele aeriene ucrainene au declarat luni că sistemele lor de apărare aeriană au distrus 12 din cele 13 drone de atac lansate de Rusia, relatează Reuters, potrivit news.ro

Dronele au fost distruse deasupra regiunii Sumî din nord-estul Ucrainei, au precizat forţele aeriene pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Nu a fost imediat clar ce s-a întâmplat cu drona care nu a fost doborâtă.

UPDATE 6 mai, ora 05.00: Ucrainienii sărbătoresc Învierea Domnului sub focuri de armă: Al treilea Paşte în vreme de război

Ucrainienii din estul devastat de război s-au adunat duminică la biserică pentru a marca al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie ale regiunii, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Luptele de pe frontul de est s-au intensificat în ultimele săptămâni, în special în jurul oraşului Ceasiv Iar, în timp ce trupele Kievului aşteaptă ajutorul militar american crucial pentru a respinge avansul Moscovei.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri