LIVE TEXT - Război în Ucraina: Lovitură teribilă a rachetelor balistice rusești asupra Sumî

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 14-04-2025 03:01

Actualizat: 17-04-2025 06:05

Article thumbnail

Sursă foto: Teleradio Moldova

Atac devastator la Sumî - „O lovitură teribilă a rachetelor balistice rusești asupra Sumî. Rachetele inamice lovesc o stradă obișnuită a orașului, viața obișnuită, case, instituții de învățământ, mașini pe stradă. Și aceasta este într-o zi în care oamenii merg la biserică: Duminica Floriilor", a scris Volodimir Zelenski pe Facebook. Una dintre rachete a lovit un troleibuz plin de călători. Imaginile de la fața locului arată cadavre care zac pe stradă, mașini în flăcări și salvatori care poartă supraviețuitori însângerați. Din datele preliminare, sunt cel puțin 34 de morți, din care doi copii. Oficialii au confirmat și că cel puțin 117 de persoane au fost rănite, inclusiv zece copii.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

 

UPDATE 14 aprilie, ora 19.20: Primele explicații din Rusia după masacrul de la Sumî - Care ar fi fost, de fapt, ținta

Rusia susţine că două dintre rachetele sale au lovit duminică o reuniune a ofiţerilor militari ucraineni în oraşul Sumî, în atac pierzându-şi viaţa 34 de persoane, în timp ce 117 au fost rănite, conform bilanţului anunţat de Kiev, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Detalii aici

content-image

UPDATE 14 aprilie, ora 14:32: Ucraina dezminte zvonurile despre întâlniri de încetare a focului cu Rusia în Turcia

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tîhîi, a dezminţit luni că marţi şi miercuri vor avea loc în Turcia reuniuni privind încetarea focului în Marea Neagră între delegaţii din Ucraina şi Rusia, informează EFE, citat de Agerpres.

"Dezminţim. Nu vor fi întâlniri în format Ucraina-Rusia şi nici nu sunt planificate pe 15 şi 16 aprilie la Ankara", a răspuns Tîhîi agenţiei de presa ucrainene Ukrinform referitor la posibilitatea unor astfel de contacte.

De când administraţia preşedintelui american Donald Trump a început să menţină contacte cu Moscova şi Kiev, delegaţiile ucrainene şi ruse nu s-au întâlnit direct, optând în schimb pentru întâlniri separate cu reprezentanţi ai Washingtonului pentru a promova încetarea focului pe care Casa Albă încearcă să o promoveze.

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au convenit separat cu SUA la Riad, pe 25 martie, să lucreze pentru o încetare a focului în Marea Neagră şi un armistiţiu în atacurile asupra infrastructurii energetice de ambele părţi ale liniei frontului.

Mai multe detalii:

content-image

UPDATE 14 aprilie, ora 13:28: Polonia susține că Putin 'îşi bate joc de bunăvoinţa' SUA

Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a declarat luni că speră că preşedintele american Donald Trump şi administraţia sa vor vedea că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, "îşi bate joc de bunăvoinţa lor", după atacul mortal cu rachete al Moscovei asupra oraşului Sumî din Ucraina, relatează Reuters.

"Ucraina a fost de acord necondiţionat cu o încetare a focului în urmă cu mai bine de o lună. Atacurile odioase asupra Krivîi Rih (Krivoi Rog) şi asupra Sumî sunt răspunsul batjocoritor al Rusiei", a declarat Sikorski la sosirea la o reuniune a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană la Luxemburg.

"Sper că preşedintele Trump şi administraţia americană vor vedea că liderul Rusiei îşi bate joc de bunăvoinţa lor şi sper că se vor lua deciziile corecte", a adăugat el.

Continuarea aici:

content-image

UPDATE 14 aprilie, ora 12:30: Friedrich Merz propune furnizarea de rachete Taurus Ucrainei și denunță crima de război din Sumî

Viitorul cancelar german Friedrich Merz ia în calcul să furnizeze rachete de tip Taurus Ucrainei şi denunţă o ”crimă de război gravă” comisă de Rusia în oraşul ucrainean Sumî, în urma unui atac cu rachetă soldat cu cel puţin 34 de morţi şi 117 răniţi, relatează AFP.

Friedrich Merz, care a obţinut o victorie în alegerile legislative anticipate la sfâritul lui februarie, s-a arătat hotărât să continue o susţinere militară a Ucrainei, scrie news.ro.

Cancelarul în exerciţiu Olaf Scholz a refuzat mereu să furnizeze Kievului rachete de tip Taurus, capabile să atingă adând în teritorul Rusiei.

Însă Friedrich Merz este deschis acestei posibilităţi.

”Am spus mereu că o voi face doar în acord cu partenerii europeni”, a răspus el duminică seara, întrebat despre acest lucru.

Mai multe detalii aici:

UPDATE 14 aprilie, ora 09:19: Zelenski îi cere lui Trump să vină în Ucraina pentru a vedea cu ochii lui dezastrul provocat de ruși

„Securitatea lumii este în joc” dacă Rusia continuă să avanseze, a avertizat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat CBS News. El îi cere lui Donald Trump să viziteze Ucraina pentru a vedea cu ochii lui realitatea războiului provocat de Rusia, scrie Kyiv Independent.

„Securitatea lumii este în joc. Dacă nu ne menținem fermi, el (Vladimir Putin - n.r.) va continua să avanseze. Nu este o speculație fără temei; amenințarea este reală”, spune Zelenski.

„Vă rog, înainte de orice decizie, înainte de orice formă de negociere, veniți și vedeți oamenii, civilii, soldații, spitalele, bisericile, copiii morți. Veniți, priviți și apoi... să venim cu un plan pentru a încheia acest război”, a adăugat președintele ucrainean.

Citește continuarea aici:

content-image

UPDATE 14 aprilie, ora 03.00 VIDEO Masacrul de la Sumî i-ar putea forța mâna lui Trump

Atacul rusesc din orașul ucrainean Sumî, soldat cu 34 de morți, inclusiv doi copii, evidențiază contradicțiile flagrante din strategia administrației Trump privind conflictul din Ucraina, potrivit unei analize publicate de cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri