Liviu Ciobotariu (47 de ani) a revenit în fotbalul românesc după o perioadă de trei ani şi jumătate, în care a antrenat în zona arabă.
Ultima dată pe banca echipei ASA Târgu Mureş, în ţară, tehnicianul a semnat astăzi un contract valabil pe un an şi jumătate cu FC Botoşani. Acesta îi ia locul lui Costel Enache, care are şanse mari să meargă la Astra.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani, a anunţat că s-a decis să schimbe antrenorul după meciul cu FC Hermannstadt (scor 1-1). A făcut o listă cu mai mulţi antrenori, iar miercuri l-a contactat pe Liviu Ciobotariu, scrie Mediafax.
„Eu nu am avut un război cu niciun antrenor până acum. De obicei, când am schimbat antrenorii, eu nu am fost la Botoşani. Am avut o listă de mai mulţi antrenori, am luat antrenorii care sunt în România şi care au fost la Liga 1 şi care acum nu sunt sub contract. Sunt vreo cinci-şase. După care am luat antrenorii care sunt pe primele patru locuri în Liga 2. Pe Liviu cred l-am sunat şi acum patru-cinci ani, când l-am schimbat pe Leo, după care a doua oară era plecat din ţară. Dintr-o întâmplare fericită am aflat că nu are contract acum, i-am făcut o ofertă şi a spus da”, a declarat Valeriu Iftime în conferinţa de presă de prezentare a noului antrenor al FC Botoşani.
Antrenorul Liviu Ciobotariu a revenit acum două săptămâni în ţară din zona arabă şi spune că nu se aştepta să primească atât de repede o ofertă din România. Fostul internaţional a declarat că este foarte motivat şi vrea să scoată echipa FC Botoşani din criză.
„Am fost surprins. Acum două săptămâni am venit din Arabia Saudită. Am fost plăcut surprins şi vreau să mulţumesc conducerii clubului FC Botoşani şi domnului Iftime pentru că mi-a acordat această încredere. Sunt bucuros că am revenit în fotbalul din România după o absenţă de trei ani şi jumătate. Am venit foarte motivat. Am acceptat imediat să vorbesc cu domnul Iftime de preluarea echipei. Sunt bucuros că mă reîntorc în Liga 1 şi sunt convins că vom face lucruri minunate. Sunt convins că echipa se va trezi. Din punctul meu de vedere, lotul este destul de echilibrat. De câte ori am jucat la Botoşani, am avut de suferit”, a spus Liviu Ciobotariu.
Noul antrenor al Botoşaniului nu cunoaşte foarte bine lotul pe care îl are la dispoziţie, dar va avea ocazia să-i vadă mâine, sâmbătă, pe jucători, în amicalul cu Zimbru Chişinău.
„Chiar dacă am lipsit o perioadă lungă, nu am stat departe de fotbalul din România. Am văzut multe meciuri. Nu am urmărit în special o echipă. În mare, cunosc jucătorii de la Botoşani. Nu am lucrat cu niciunul dintre ei dar i-am văzut în mai multe meciuri. O să mai văd meciurile în care au jucat”, a adăugat Ciobotariu.
Noul antrenor al FC Botoşani intenţionează să menţină stafful existent. Singurul semn de întrebare este la preparatorul fizic.
În cariera sa de antrenor, Liviu Ciobotariu a pregătit echipele FC Naţional, Dunărea Galaţi, CS Otopeni, Internaţional Curtea de Argeş, CS Otopeni, Pandurii Târgu Jiu, CF Brăila, Dinamo, CSMS Iaşi, FC Vaslui, ASA Târgu Mureş, Al-Faisaly şi Al-Tai (ultimele două din Arabia Saudită).
Liviu Ciobotariu preia FC Botoşani cu 16 puncte acumulate în 15 etape, echipa aflându-se pe locul 12, aproape de poziţiile retrogradabile.
Comentează