Liviu Dragnea, despre sesizarea lui Iordache la CCR: ' Cu ce mă avantajează pe mine? Îmi dă ani din viață? '

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-03-2019

Actualizat: 25-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat sesizarea făcută de Florin Iordache la CCR privind completurile speciale ale ÎCCJ care ar fi trebuit să judece cazuri de corupție. Speța îl vizează direct pe Dragnea, ai cărui avocați au invocat lipsa unui astffel de complet  în procesul DGASPC Teleorman. În calitate de înlocuitor al lui Dragnea la șefia Camerei Deputaților, Iordache a sesizat CCR privind un abuz al ÎCCJ.

Citește și: GAFĂ a jandarmilor la bătaia de la mitingul PSD din Brașov - Au REȚINUT victima, acum caută agresorul

"Am vorbit cu Florin Iordache astăzi, înainte de CEx. Mi-a spus că a luat această decizie vineri pentru că în opinia lui este un conflict juridic de natură constituțională și că acolo era oligatoriu să existe completuri specializate de trei. Este o coincidență și faptul că respir același aer cu mulți oameni. Pe subiectul ăsta văd că abordarea este foarte interesantă.

Văd că problema se pune la cel care sesizează că se încalcă o lege, nu la cel care a încălcat legea. Văd că și acum CCR a găsit nereguli. Este exagerat ca un român să își dorească să aibă parte de un proces legal? Cu ce mă avantajează pe mine? Îmi dă ani din viață? Îmi dă cineva înapoi viața pe care mi-au luat-o acești indivizi? Miza mea nu mai e premierul României, e programul de guvernare. Sunteți tineri, nu vă doresc să aveți parte de așa ceva, Gândiți-vă la cei care au stat în pușcările din ambițiile lui Coldea sau Kovesi.  (...) Cu ce să mă ajute completele de trei?", a declarat Liviu Dragnea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri