Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liviu Dragnea, anunţ de ULTIMĂ ORĂ după discuţia cu Teodorovici şi Stănescu: Schimbare majoră în bugetele de anul viitor

facebook.com
Gabriela Firea Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după discuţia cu miniştrii Dezvoltării Regionale şi Finanţelor pe tema echilibrării bugetelor locale, că este aproape sigur că tot impozitul pe venitul local va trebui să rămână la nivel local, precizând că trebuie găsit un echilibru corect, iar în termen de maximum două săptămâni ar putea fi dată, eventual, o ordonanţă de urgenţă în această privinţă.

"Am avut mai multe discuţii cu colegii şi săptămâna trecută, şi acum trei săptămâni pe modul de construcţie a bugetelor locale, pentru că sunt localităţi care au venituri mici, sunt judeţe care au venituri insuficiente şi, din păcate, nu s-a reuşit până acum un sistem de alocare şi repartizare, precum şi echilibrarea sumelor pentru autorităţile locale care să mai diminueze diferenţele mari între localităţile care au bani puţini, faţă de localităţile care au bani mai mulţi. Este aproape sigur că tot impozitul pe venitul local va trebui să rămână la nivel local şi de aici începe o altă discuţie: cum să se repartizeze în interiorul judeţelor. Sunt mai multe variante luate în calcul, şi anume să fie aşa cum a fost în 2015, o variantă să fie o sumă sub care să nu fie nici un buget - comună, oraş, municipiu, judeţ, adică o sumă minimă combinată cu o sumă alocată pe cap de locuitor", a precizat Dragnea la Parlament, potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Esențial pentru sănătate: Fructe și legume românești bogate în carbohidrați buni

El a adăugat că "se discută serios despre un procent obligatoriu care să fie alocat pentru dezvoltare la nivelul fiecărei localităţi", dar şi despre repartizarea banilor în interiorul administraţiilor locale din Bucureşti. 

"Din păcate, sunt sectoare subfinanţate de 20 şi ceva de ani şi această situaţie nu poate continua, pentru că este chiar aberant ca cetăţeni din acelaşi municipiu să nu beneficieze de aceleaşi condiţii de civilizaţie", a mai spus Dragnea. 

Liderul PSD a susţinut că sunt mai multe variante luate în calcul. 

"Sunt mai multe variante luate în calcul. Săptămâna viitoare va mai fi o discuţie şi sper să avem un proiect, după care încep discuţiile cu asociaţiile autorităţilor locale, cu colegii din coaliţie, cu celelalte partide, urmând să se decidă care sunt paşii: ordonanţă de urgenţă, eventual, pentru aceste modificări, pentru a se putea pregăti legea bugetului de stat, sau altă variantă. Astea au fost discuţiile care au durat foarte mult, pentru că nu sunt doar discuţii de principiu, orice variantă a fost pusă pe masă, a fost introdusă în calculator şi făcute simulări să vedem şi care sunt rezultatele unei variante şi care sunt rezultatele altei variante, pentru că ne interesează ca autorităţile locale să nu piardă bani, ci să câştige", a mai spus Dragnea.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE, şoferi! Când ştii că trebuie să schimbi plăcuţele şi discurile de frână, pentru a evita accidentele

El a mai precizat, răspunzând unei întrebări, că, din păcate, în România, impozitul pe venitul local lăsat sută la sută la nivel local nu poate acoperi toate nevoile de dezvoltare şi de funcţionare, poate doar în Bucureşti, menţionând că mai este nevoie să vină bani şi din TVA. 

"Într-o săptămână - două să avem o variantă finală care să se materializeze poate printr-o ordonanţă de urgenţă, ca să putem elabora proiectul de buget pe un act normativ în vigoare", a arătat Dragnea. 

Miniştrii Dezvoltării Regionale şi Finanţelor Publice, Paul Stănescu şi Eugen Teodorovici, au discutat, vineri, timp de cinci ore, cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe tema echilibrării bugetelor locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.