Liviu Dragnea, tot mai aproape să-și vadă visul cu ochii: 'Cu cât mai repede cu atât mai bine'. Decizia este în pixul lui Dăncilă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-03-2019

Actualizat: 05-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul va avea ședință marți. În acest context, Liviu Dragnea a anunțat că Executivul ar putea adopta săptămâna aceasta un proiect de hotărâre pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții. Pe ordinea de zi a reuniunii nu figurează un astfel de act normativ.

„Da, săptămâna asta sau cea viitoare. Ne-au prezentat o formă în coaliție. Cu cât mai repede cu atât mai bine”, a afirmat Liviu Dragnea, luni, la Parlament, întrebat despre subiect, conform Mediafax.

Loteria Română și Imprimeria sunt primele două companii pe care statul propune să fie incluse în Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare (FSID), reiese dintr-un proiect de act normativ pus, vineri, în transparență decizională pe site-ul Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Pe ordinea de zi a ședinței de marți apar mai multe acte normative, printre care și un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru 550 de familii și persoane singure din 37 de județe. Suma totală dispusă de Executiv este în valoare de 2.029.800 lei.

Tudorel Toader dă testul în fața parlamentarilor în plin scandal pe OUG7- Ministrul Justiției, la un pas să fie eliminat din Guvern

„Prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 2.029.800 lei pentru sprijinirea unui număr total de 550 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora, cu domiciliul/reședința în județele: 37 de județe”, potrivit proiectului de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență, înscris pe ordinea de zi în ședința Executivului de marți.

Un alt proiect de hotărâre prevede eliberarea/numirea de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Alte proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi:

„-Proiect de hotărâre privind recunoaşterea Fundaţiei Româno-Germane de Pregătire şi Perfecţionare Profesională Vladimirescu-Arad ca fiind de utilitate publică

-Proiect de hotărâre pentru aprobarea criteriilor şi modalităţilor de stabilire şi ajustare a preţurilor reglementate aferente serviciilor de calificare, depozitare şi procesare a octoxidului de uraniu, precum şi a preţului pulberii de dioxid de uraniu furnizate de către Compania Naţională a Uraniului-S.A pe teritoriul României

- Proiect de hotărâre privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Tribunalului Buzău

-Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Fundaţiei ''Mareşal Alexandru Averescu'' asupra unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situat în municipiul Buzău, judeţul Buzău, şi modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Omenirea e în prag de RĂZBOI NUCLEAR: Vladimir Putin a semnat decretul prin care suspendă participarea Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare

-Proiect de hotărâre privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0460 Râmnicu Vâlcea, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”.

Executivul va dezbate marți și proiectul de OUG pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul, care prevede implementarea ca instituție organizatoare a Secretariatului General al Guvernului pentru Programul Oficial de Internship al Executivului.

„La articolul 2, după litera c), se introduce o nouă literă, lit. c1 ), cu următorul cuprins: ”c1 ) instituție-organizatoare – Secretariatul General al Guvernului, care organizează Programul Oficial de Internship al Guvernului României pentru ministerele și instituțiile publice ale administrației publice centrale.” 2. După Capitolul V – Contractul de internship, se introduce un nou capitol, Capitolul V1 – Organizarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, cu următorul cuprins: "CAPITOLUL V 1 Organizarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României ART. 231 (1) Programul Oficial de Internship al Guvernului României este organizat de Secretariatul General al Guvernului în calitate de instituție-organizatoare pentru ministerele și instituțiile publice ale administrației publice centrale, care au calitatea de organizație-gazdă; pentru internii care prestează activitatea în cadrul structurilor aparatului de lucru al Guvernului, Secretariatul General al Guvernului are și calitatea de organizație-gazdă. (2) Finanțarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, inclusiv indemnizația cuvenită internului, se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului aprobat anual cu această destinație. ART. 232 (1) Secretariatul General al Guvernului, în calitate de instituție-organizatoare, poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 50% din numărul total al salariaților aparatului de lucru al Guvernului”, potrivit Ordonanței de urgență.

Guvernul ar putea aproba, marți, și un memorandum privind aprobarea Metodologiei şi Ghidului de implementare a Planului Anual de Lucru al Guvernului la nivelul administraţiei publice centrale.

De asemenea, Executivul va adopta o notă privind Planul Anual de Lucru al Guvernului – 2019.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri