Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Localităţi şi zone din România, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local

www.stiripesurse.ro
cascada, natură, apă, pădure, munte

Guvernul, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat joi Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, potrivit news.ro.

"În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, localităţile Tăşnad (judeţ Satu Mare), Lacu Sărat (judeţ Brăila), cât şi Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crişul Repede (municipiul Oradea, jud. Bihor) şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (comuna Turnu Ruieni, judeţ Caraş-Severin) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional. Totodată, având în vedere potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Tăuţii Măgherăuş (judeţ Maramureş), Vama (judeţ Satu Mare), Ocnele Mari (judeţ Vâlcea), Peştişani (judeţ Gorj), Jucu (judeţ Cluj) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local", a informat ministerul într-un comunicat.

Toate localităţile incluse în staţiunile turistice de interes naţional sau local vor beneficia de un punctaj sporit în obţinerea de finanţări pentru proiectele regionale.

Citește și: Ion Cristoiu prezintă cele 'două instituții care nu s-au lăsat șantajate de regimul Iohannis': 'CCR și Avocatul Poporului'

"Pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor mai sus menţionate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone", informează ministerul.

Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităţilor care au potenţial turistic ridicat şi dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare şi epurare, care asigură acelaşi nivel de protecţie ca şi sistemele centralizate de canalizare şi epurare.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.