Peste 2.000 de experţi în securitate cibernetică şi factori de decizie participă în această săptămână la ''cel mai mare şi cel mai complex exerciţiu de apărare cibernetică din lume'' pentru o mai bună înţelegere a numeroaselor interdependenţe între sistemele naţionale de IT, a informat marţi NATO, transmite EFE potrivit Agerpres.
Organizat de Centrul de Excelenţă în Apărare Cibernetică Cooperativă al NATO (CCDCOE), exerciţiul ''Locked Shields'' oferă naţiunilor participante ''o şansă fără precedent de a-şi verifica abilităţile într-un mediu sigur, în timp ce sunt puse la încercare într-un mod agresiv de un adversar înalt calificat'', a menţionat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat.
''Fiecare echipă trebuie să protejeze reţele virtuale construite la scară reală şi care includ o varietate de servicii şi platforme care reproduc sisteme civile şi militare'' existente, a declarat Ian West, şeful Centrului de Securitate Cibernetică al NATO.
În acest an, echipa Alianţei Nord-Atlantice este formată din circa 60 de experţi din cadrul Agenţiei de Comunicaţii şi Informaţii a NATO (NCI), precum şi din alte organisme ale NATO şi din peste 10 ţări membre.
În ediţia din 2021, exerciţiul ''Locked Shields'' pune faţă în faţă o echipă roşie şi 22 de echipe albastre, care vor juca rolul de ''echipe naţionale de reacţie rapidă cibernetică, desfăşurate pentru a ajuta o ţară fictivă să gestioneze un incident cibernetic la scară largă, cu toate implicaţiile sale'', se menţionează în comunicatul citat. În exerciţiu sunt implicate circa 5.000 de sisteme virtuale care sunt ţinta a peste 4.000 de atacuri.
Echipele participante, care vor trebui să-şi apere cu succes sistemele naţionale informatice civile şi militare şi infrastructurile critice, vor trebui să se adapteze în timp real şi să facă faţă unor atacuri cibernetice multiple şi sofisticate, care le va oferi ocazia să-şi testeze în mod realist lanţul de comandă într-un mediu sigur, potrivit organizatorilor.
'Locked Shields', cel mai mare exercițiu de securitate cibernetică din lume. Participă peste 2.000 de experți NATO
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Papa Leon al XIV-lea, aşteptat în Camerun cu un mesaj de pace
2

17
Scandal în Parlamentul polonez: ”Israelul este noul al III-lea Reich”
17

1.025
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
1.025

32
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
32

2.106
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
2.106

27
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
27

3.348
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
3.348

72
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
72

4.582
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
4.582

2.023
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
2.023

85
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
85

1.239
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.239

54
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
54
















Comentează