''Point Blank'', o colecţie de 97 de picturi cu ''rezonanţă emoţională'' realizate de cantautorul Bob Dylan, vor fi expuse la Halcyon Gallery din Londra începând din luna mai, informează The Guardian, citat de Agerpres.
După succesul peliculei biografice ''A Complete Unknown'', care a fost lansată anul acesta, o nouă generaţie a aflat despre lirismul, vocea inconfundabilă şi temperamentul adeseori frustrant al lui Bob Dylan.
Luna aceasta, cu prilejul expoziţiei din Londra, publicul va avea ocazia să descopere că Bob Dylan este, de asemenea, pictor.
Bob Dylan, în vârstă de 83 de ani, va prezenta publicului 97 de creaţii recente, care înfăţişează personaje, obiecte şi diverse scene.
Venerabilul artist nu doar pleacă în turnee la această vârstă, dar şi pictează. Expoziţia, intitulată ''Point Blank'', are la bază schiţe originale create de Bob Dylan în perioada 2021-2022. Tablourile înfăţişează oameni care cântă la instrumente muzicale, cupluri, sportivi, dar şi încăperi şi locuri unde Dylan şi-a petrecut timpul.
Tablourile sunt realizate în culori puternice pentru a crea ''entităţi vii, care respiră şi care au rezonanţă emoţională, culorile fiind folosite drept arme şi pentru a schimba dispoziţia, o modalitate de a spune o poveste'', a precizat Bob Dylan.
''Ideea nu a fost doar de a observa condiţia umană, ci de a afla totul despre ea cât mai degrabă'', a adăugat el.
Tablourile înfăţişează, printre altele, o oglindă care reflectă nişte buze, un saxofonist şi un cowboy cu un pistol agăţat la brâu în faţa unui răsărit de soare.
Unele dintre desene sunt sub forma unor studii monocromatice în albastru, roşu şi culori neutre, care aduc aminte de perioada ''albastră'' a lui Pablo Picasso.
Seria ''Point Blank'' a început sub forma unei cărţi şi este însoţită de fragmente de proză
''Aceste creaţii pe hârtie seamănă cu nişte amintiri, ferestre intangibile spre viaţa şi imaginaţia unuia dintre cei mai mari povestitori care a trăit vreodată. Vizitatorii expoziţiei vor descoperi că stârnesc poveşti în propria imaginaţie. Ne gândim la circumstanţele protagoniştilor şi medităm la mişcarea noastră prin spaţiile pe care le pictează artistul'', a declarat Kate Brown, directoare de creaţie în cadrul Halcyon.
Halcyon Gallery a expus seria precedentă de lucrări ale lui Bob Dylan, ''Drawn Blank'', ce a inclus desene în grafit realizate în timpul călătoriilor sale între Europa, Asia şi Statele Unite în perioada 1989-1992 şi care, ulterior, au fost refăcute în vopsea.
Cântăreţul descrie procesul său de creaţie ca o modalitate ''de a se relaxa şi a-şi refocaliza mintea neliniştită'' în timpul turneelor solicitante.
''Halcyon a început prima dată să lucreze cu Bob Dylan în urmă cu 18 ani şi a fost o experienţă extraordinară să vedem această personalitatea culturală emblematică devenind un artist vizual atât de respectat şi important. Cea mai recentă serie aduce o conexiune mai intimă cu artistul decât lucrările precedente şi este un mare privilegiu să le prezentăm publicului pentru prima dată', a spus Paul Green, preşedintele şi fondatorul Halcyon.
Expoziţia se poate vizita gratuit începând cu data de 9 mai.
Comentează