DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Londra l-a convocat pe ambasadorul Chinei pentru a-l audita în privința unui locuitor din Hong Kong

Twitter
Hong Kong

Ministrul britanic pentru Afaceri Externe, Dominic Raab, a informat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Chinei la Londra pentru a protesta împotriva tratamentului „brutal și rușinos” asupra unui fost angajat al consulatului Hong Kongului care susține că a fost torturat de poliția chineză, scrie Mediafax.

Simon Cheng Man-Kit a transmis că a fost acuzat de spionaj și că a fost supus unor acțiuni de „tortură, amenințări și coerciție”, inclusiv prin ținerea acestuia încătușat timp de 15 zile în luna august, în sudul Chinei, relatează site-ul agenției Dpa.

„L-am convocat pe ambasadorul chinez pentru a ne exprima indignarea față de tratamentul brutal și rușinos față de Simon prin încălcarea obligațiilor internaționale ale Chinei”, a transmis ministrul Raab. Autoritățile de la Londra se așteaptă din partea Beijingului „să investigheze și să îi tragă la răspundere pe cei responsabili”, a mai adăugat oficialul britanic.

Reprezentanța Chinei în Marea Britanie a informat că ambasadorul Liu Xiaoming „își exprimă îngrijorarea gravă și opoziția puternică față de recentele remarci rele repetate făcute de Guvernul britanic în privința Hong Kongului”. Ambasadorul chinez i-a transmis ministrului Raab că Cheng și-a „mărturisit toate faptele sale și toate drepturile și interesele sale legale au fost respectate în acord cu legea”, a transmis ambasada în cadrul unui comunicat.

Simon Cheng, un fost angajat al Consulatului Marii Britanii la Hong Kong, arestat în luna august timp de 15 zile în China, susține că a fost torturat în închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.