Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

`Lovitura de baros` dată de DNA ex-președintelui CJ Brașov, Căncescu - Din pușcărie îl trimite în judecată într-un nou mega-dosar de abuz în serviciu

cancescu aristotel

Procurorii DNA de la Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Adrian Aristotel Căncescu, la data faptelor președinte al Consiliului județean Brașov (în prezent aflat în stare de deținere pentru executarea unei pedepse) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale)

și, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

TAFLAN IOAN ȘERBAN, la data faptelor primar al comunei Mândra, județul Brașov, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (două sub formă de autorat, una sub forma complicității)

GRAPĂ SEBASTIAN, la data faptelor senator în Parlamentul României, fost consilier județean și persoană de încredere a primului menționat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității

Persoană fizică, administrator în drept al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității

În rechizitoriul transmis judecătorilor de la Tribunalul Brașov magistrații DNA notează că în perioada 25 martie 2013 – 28 august 2014, inculpatul Taflan Ioan Șerban, primar al comunei Mândra, la cererea și cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, ar fi încheiat în mod nelegal, cu o societate comercială controlată și administrată in fapt de acesta din urmă, două contracte de lucrări pentru extinderea căminului cultural din comună, respectiv pentru refacerea infrastructurii pietonale din satul Ilieni.

Facturile emise de către societatea executantă au fost achitate în integralitate, deși unele utilaje, echipamente tehnologice și materiale nu ar fi fost utilizate efectiv, respectiv, lucrările ar fi fost executate doar parțial.

Ca urmare, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna bugetului comunei Mândra în valoare totală de 430.314 lei, sumă ce reprezintă și folos necuvenit pentru firma administrată în fapt de Grapă Sebastian.

La solicitarea inculpatului Grapă Sebastian, cu care avea o relație foarte strânsă, în perioada 14 august 2013 – 29 mai 2014, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului județean Brașov, ar fi inițiat și aprobat alocarea din fondul de rezervă al C.J. Brașov a sumei totale de 450.000 lei, deși condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite, respectiv nu a fost indicată și justificată în vreun fel situația de extremă dificultate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 273/2006. Banii respectivi, aprobați sub pretextul achitării unor lucrări efectuate și neachitate, ar fi urmat să ajungă la Grapă Sebastian, în baza unor contracte încheiate cu firma controlată de acesta.

În sprijinul demersurilor de mai sus, primarul comunei Mândra Taflan Ioan Șerban ar fi întocmit, semnat și transmis cereri de alocare a banilor care nu reflectau situația financiară reală a UAT Mândra.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații.

Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului.

Unitatea administrativ teritorială Mândra nu s-a constituit parte civilă în cauză până la data întocmirii rechizitoriului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.