Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură de imagine pentru Tesla - Elon Musk, dat în judecată pentru fraudă

elon musk

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) l-a dat în judecată pe directorul general al Tesla, Elon Musk, pentru fraudă, şi vrea ca acesta să fie înlăturat de la conducerea producătorului de automobile electrice, afirmând că acesta a publicat luna trecută o serie de tweet-uri ”false şi înşelătoare” legate de posibila retragere de la bursă a companiei, transmite Reuters, scrie news.ro.

În reclamaţia făcută în justiţie, SEC a descris că Musk i-a surprins pe membrii propriei sale echipe şi pe investitori cu o serie de tweet-uri, începând cu anunţul din 7 august în care afirma că se gândeşte să transforme Tesla în companie privată. După 12 minute de la tweet-ul respectiv, directorul Tesla pentru relaţiile cu investitorii i-a scris directorului de personal pentru a-l întreba dacă mesajul este corect, potrivit SEC.

Musk, în vârstă de 47 de ani, este imaginea publică a Tesla şi pierderea sa ar fi o lovitură puternică pentru producătorul de automobile electrice care înregistrează pierderi.

Tesla are o capitalizare bursieră de peste 50 de miliarde de dolari, mare parte datorată încrederii investitorilor în calităţile manageriale ale lui Musk.

Departamentul de Justiţie, care are autoritatea de a aduce acuzaţii penale, a adresat la rândul său întrebări Tesla în legătură cu tweet-urile lui Musk, în cadrul unei investigaţii, a anunţat compania în septembrie.

Acţiunile Tesla au scăzut cu 12% după închiderea tranzacţiilor de joi, de la New York.

Musk a spus că nu a greşit cu nimic.

”Această acţiune nejustificată a SEC mă întristează şi mă dezamăgeşte”, a afirmat Musk într-un comunicat.

Musk a mai spus că integritatea este cea mai importantă valoare a vieţii sale, iar faptele vor demonstra că nu a făcut nicioadată vreun compromis.

Consiliul de administraţie al Tesla a anunţat că ”are încredere deplină” în Musk.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.