Lovitură de teatru în cazul nunții fiului fostului adjunct al Poliției Bihor, colonelul (r) Eugen Boc. Testul efectuat vineri de nora acestuia a arătat că NU este infectată cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit BihorJust, buletinul de analize medicale arată că mireasa nu este bolnavă de COVID-19.
Potrivit raportului de analiză emis de laboratorul Synevo, Claudiei Timiș, nora colonelului (r) Eugen Boc, i-au fost recoltate probe în dimineața de vineri, 16 octombrie. Asta după ce în cursul zilei de joi, 15 octombrie, mireasa a formulat o cerere, prin avocat, către DSP Bihor, prin care solicita să i se permită efectuarea unui nou test RT-PCR într-o unitate medicală privată.
- CITEȘTE ȘI: COVID-19: Cum de nu ne dăm seama că suntem infectați. Efectul imediat al virusului asupra organismului
Recoltate de un echipaj al spitalului Pelican, probele au fost trimise la laboratorul Synevo, unde au fost prelucrate, iar a doua zi, sâmbătă, a fost confirmat rezultatul testului RT-PCR: NEGATIV. Altfel spus, tânăra mireasă nu este infectată cu virusul SARS-CoV-2. Vestea a fost primită chiar de ziua de naștere a mirelui, Eugen Boc jr.
Nora colonelului (r) Boc a efectuat mai multe teste în ultima perioadă și unul singur, cel efectuat după nuntă, a ieșit pozitiv.
Mai întâi, în săptămâna dinaintea nunții, cei doi miri s-au testat anti-COVID-19, pentru că voiau să meargă în luna de miere în Egipt, iar analizele au fost negative. Imediat după petrecerea de sâmbătă, tânăra a cerut să fie supusă unui test după ce, conform spuselor fostului adjunct al Poliției Bihor, mireasa mersese în Cetatea Oradea să cumpere cadouri, iar acolo o persoană i-ar fi strănutat direct în față.
După testarea efectuată luni, 12 octombrie, la Spitalul Județean din Oradea, tânăra a fost declarată pozitivă la infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Culmea e că soțul său, care s-a testat tot atunci, a primit rezultat negativ.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunţat, marţi, începerea anchetei în dosarul penal deschis de poliţiştii orădeni care, sâmbătă seară, în timpul acţiunii pe tema respectării măsurilor de prevenire a Covid-19, au găsit 356 de persoane pe terasa şi în sala de evenimente Opera Events, invitaţi la petrecerea de nuntă a fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc.
Comentează