Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură de teatru! Moise Guran, coordonatorul campaniei USR, despre Nicuşor Dan: Programul său este la fel de lipsit de soluții reale ca și al Gabrielei Firea

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Moise Guran

Candidatura lui Nicuşor Dan din partea PNL la Primăria Capitalei stârneşte în continuare reacţii dure din partea Alianţei USR-PLUS. Fost jurnalist Moise Guran, actual coordonator desemnat al campaniilor electorale ale USR din 2020, critică în termeni duri modul în care fondatorul USR a ajuns să fie candidatul liberalilor. Guran desfiinţează şi programul electoral al lui Nicuşor Dan, susţinând că nu este cu nimic mai bun decât al Gabrielei Firea în două dintre cele mai importante domenii: trafic şi termoficare.

"Programul lui Nicușor Dan nu s-a schimbat față de 2016, nici opinia mea față de candidatura lui.

Îmi pare rău, dar eu sunt om liber, și cred în limite clare ale compromisului în politică. În 2016 am insistat ca Predoiu să se retragă în favoarea lui Dan tocmai pentru că devenea previzibilă câștigarea alegerilor de către Dragnea, în urma pierderii Bucureștiului pe mâna dezbinării opoziției.

Iar pentru că asta chiar s-a întâmplat, în stradă am stat noi să apărăm democrația, nu Băsescu, nici Orban.

Nu cred că este acceptabil ca acum Băsescu și Orban să decidă pentru noi ce putem sau ce nu putem noi vota. Nu, nu pentru asta am stat în stradă. Acesta nu este un mod nou de a face politică ci unul foarte vechi, cel care ne-a adus pe toți unde ne-a adus.

Din ce știu eu, candidații comuni se anunță împreună, după discuții (preferabil dezbateri publice) legate de program în primul rând. Or programul domnului Dan este la fel de lipsit de soluții reale ca și al Gabrielei Firea la nivel de trafic-parcări (implicit poluare) și termoficare-Radet.

Sunt de părere că un candidat comun împotriva Gabrielei Firea este necesar, dar nu văd de ce, tot în mod necesar, acel candidat nu ar trebui să aibă și alte soluții decât Firea pentru traficul din București, pentru termoficare sau poluare.

Am militat întotdeauna pentru vot informat și pentru meritocrație și mi-am părăsit meseria pentru că lumea politică este surdă la soluțiile de administrare și guvernare venite dinspre societate. N-am făcut asta pentru a deveni eu însumi surd sau orb, nici mut în fața greșelilor pe care națiunea noastră le-a mai făcut", scrie Moise Guran pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.