Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură devastatoare pentru profesori: Asociațiile de Părinți dau semnalul delimitării de grevă

Inquam Photos / Octav Ganea
greva educatie

Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, a explicat faptul că, deși greva profesorilor este justificată, dacă se va ajunge la decalare majoră a examenelor copiilor, atunci părinții nu vor mai putea să susțină demersul profesorilor pentru că ar însemna că afectează interesele elevilor.

”Punctul final trebuie să fie modul în care ducem această grevă.

Vom influența examenele copiilor? Atunci e o discuție. Dacă nu le vom influența și doar le vom decala, deși sunt părinți care mi-au trimis inclusiv mie mesaje de amenințare prin care au spus că nu sunt de acord cu decalarea acestor examene.

Vreau să fiu foarte sincer și să recunoaștem că sistemul educațional a ajuns foarte jos și revendicările sunt 100% îndreptățite. Dar sunt reprezentantul unei federații de părinți și trebuie să apăr interesele legitime în sensul în care aceste examene trebuie susținute conform calendarului agreat de ministerul Educației.

Putem accepta și o decalare. Dacă nu va exista consens și nu înțelegem de ce Guvernul și Administrația Prezidențială nu găsesc soluții.

Copiii nu trebuie să ajungă victime colaterale. Aceste examene trebuie să fie susținute, să găsim o soluție de comun acord împreună cu sindicatele și ministerul Educației și aceste examene să fie susținute! Mai departe, dacă vor să continue cu greva până la începutul anului școlar, sunt sigur că vor fi susținuți de părinți, dar nu în detrimentul copiilor noștri.”, a spus Iulian Cristache, la Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.