Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură DURĂ pentru un baron local în instanță. Decizia DEFINITIVĂ a magistraților

stavarache

Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut, marţi, măsura controlului judiciar dictată în cazul fostului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, şi a doi oameni de afaceri, condamnaţi în primă instanţă pentru infracţiuni de corupţie. 

"În temeiul art. 362 al. 2 şi art. 208 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Stavarache Romeo, Cenuşă Liviu Vasile şi Goian Liviu şi menţine măsura preventivă faţă de cei trei inculpaţi. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului Cenuşă Liviu-Vasile de revocare a măsurii preventive. Hotărârea este definitivă", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Liliac.

UPDATE - Anunţ de ULTIMA ORĂ - Tăriceanu NU merge la Cotroceni, la depunerea jurământului


În luna iulie 2016, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, Romeo Stavarache, a fost condamnat în primă instanţă, de către Tribunalul Bacău, la şase ani de închisoare cu executare şi 5 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, în dosarul pentru care era acuzat de săvârşirea mai multor fapte de luare de mită. 

În acelaşi dosar, doi oameni de afaceri din Bacău, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, au fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare cu executare şi 3 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, la aceeaşi pedeapsă fiind condamnat şi Constantin Apostol, fost director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est. 

Instanţa a dispus confiscarea de la Stavarache, Goian şi Cenuşă a sumelor de 810.670 lei şi 1.259.789,03 lei primite ilegal, iar pentru acelaşi motiv de la Stavarache şi Apostol a sumei de 100.000 de lei. 

La acel moment, Tribunalul Bacău decis aplicarea măsurii de control judiciar faţă de patru inculpaţi din dosar, Stavarache, Goian, Cenuşă şi Apostol, până la finalizarea procesului, iar Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut măsura preventivă faţă de trei dintre aceştia. 

Dosarul în care se judecă apelul în acest caz a fost strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureş şi are termen în data de 27 septembrie. 

La 25 iulie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, Romeo Stavarache, pentru cinci infracţiuni de luare de mită ce ar fi fost comise în perioada 2008-2011, suma totală imputată edilului ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei. 

În acelaşi dosar au fost judecaţi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Goian, Liviu Cenuşă, precum şi fostul director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol. 

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada 2008 - 2011, Stavarache Romeo, direct sau prin intermediul a doi dintre inculpaţi, a pretins şi primit, de la 4 oameni de afaceri, mai multe sume de bani. Astfel, susţin procurorii, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare ce era de 38 de euro/stâlp. 

"În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 - octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit suma totală de 810.670 lei. În luna ianuarie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive. În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la acelaşi om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei", susţin procurorii. 

În rechizitoriu se mai arată că, în luna martie 2010, Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. 

"În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei. În perioada martie - aprilie 2009, împreună cu inculpatul Apostol Constantin, i-a solicitat inculpatului Căşuneanu Costel suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în data de 24.04.2009. Toate sumele de bani au fost primite de către inculpatul Stavarache Romeo prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, administrate de inculpaţii Goian Liviu, Cenuşa Liviu Vasile şi Apostol Constantin", se mai subliniază în rechizitoriu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.