TAS a anunțat decizia finală în cazul Anei Maria Bărbosu. Suspendare, dar rezultatele nu îi sunt anulate

Autor: Anca Flondor

Publicat: 04-11-2026 20:38

Actualizat: 04-11-2026 20:51

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

TAS a anunțat decizia definitivă. Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol în cadrul Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 și campioană europeană în 2025, a primit o suspendare definitivă de doi ani pentru încălcarea regulamentului antidoping.

TAS a stabilit că suspendarea de doi ani începe la 5 mai 2026. Astfel perioada de suspendare provizorie deja efectuată este inclusă în sancțiune. Gimnasta va putea reveni în competiții în mai 2028.

Suspendată doi ani

Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv anunţă că a admis parţial cererea privind proceduri disciplinare formulată de World Gymnastics împotriva Anei Bărbosu, referitoare la trei cazuri de nerespectare a obligaţiei de a comunica localizarea pentru testele antidoping.

S-a constatat că Bărbosu a comis o încălcare a regulilor antidoping (ADRV) şi a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, începând cu 5 mai 2026, data de la care a intrat în vigoare suspendarea provizorie, informează TAS.

ITA a informat-o pe Bărbosu cu privire la o încălcare a regulilor antidoping

În primăvara anului 2026, ITA a informat-o pe Bărbosu cu privire la o încălcare a regulilor antidoping (ADRV), întrucât fuseseră înregistrate trei nerespectări ale obligaţiei de a comunica locul unde se află, între septembrie şi decembrie 2025, adică într-o perioadă de 12 luni.

Aceasta a fost sancţionată cu perioada standard de ineligibilitate aplicabilă de doi ani şi suspendată provizoriu începând cu 5 mai 2026. Ana Bărbosu a informat ITA că nu este de acord cu consecinţele propuse şi a solicitat o audiere în faţa TAS ADD. La 20 august 2026 a avut loc o audiere în cadrul căreia un judecător unic a ascultat argumentele ambelor părţi.

Acesta a considerat că toate cele trei încălcări privind obligaţia de a-şi comunica localizarea au fost înregistrate în mod corect în contul sportivei într-o perioadă de 12 luni, ceea ce constituie o încălcare a regulilor antidoping (ADRV). În consecinţă, Bărbosu este sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, din care se deduce perioada de suspendare provizorie deja executată.

Cu toate acestea, s-a hotărât că toate rezultatele obţinute în competiţii de către Ana Bărbosu începând cu decembrie 2025 nu vor fi anulate. Prin urmare, cererea este admisă parţial.

Ce se întâmplă cu cealaltă procedură, privind Jocurile Olimpice

Bărbosu şi World Gymnastics sunt implicate într-o procedură separată de arbitraj în curs la TAS, referitoare la finala probei de gimnastică artistică feminină la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Paris din 2024.

Această procedură (Federaţia Română de Gimnastică şi Ana Maria Bărbosu împotriva lui Jordan Chiles, USA Gymnastics, Donatella Sacchi şi World Gymnastics) a fost retrimisă la TAS de către Tribunalul Federal Elveţian în februarie 2026 şi va fi reexaminată în lumina noilor probe, scrie news.ro.

Părţile îşi transmit documentele scrise şi au solicitat TAS să nu organizeze o audiere înainte de mai 2027.

Divizia Antidoping a TAS (TAS ADD) a fost înfiinţată în 2019 ca autoritate de primă instanţă pentru a examina şi a decide asupra cazurilor antidoping în conformitate cu Codul Mondial Antidoping (WADC).

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi federaţiile internaţionale recunoscute de CIO, precum şi semnatarii WADC, au delegat TAS ADD competenţa de a stabili dacă a avut loc o încălcare a regulilor antidoping şi de a aplica sancţiuni. TAS ADD funcţionează pe tot parcursul anului, iar judecătorii unici ai TAS ADD sunt specializaţi în reglementările antidoping. Procedurile TAS ADD sunt confidenţiale, iar hotărârile nu sunt făcute publice.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură6°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri