Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a ordonat marţi statului italian să recupereze impozitele datorate de Biserica catolică din peninsulă pentru imobilele sale utilizate în scopuri de învăţâmânt şi cazare, transmite AFP preluată de Agerpres.
Judecătorii CJUE au dat o decizie favorabilă la recursul formulat de instituţia de învăţâmânt privat Montessori şi de proprietarul unui pensiuni la scutirea acordată Bisericii şi în consecinţă a anulat o decizie din anul 2012 a Comisiei Europene în care Executivul comunitar considera drept "imposibilă" recuperarea taxelor datorate de Biserică.
Sumele în joc sunt evaluate la mai multe miliarde de euro.
În luna decembrie 2012, Comisia Europeană a apreciat că scutirea de la plata impozitului municipal pe proprietate imobiliară (ICI), acordată de statul italian instituţiilor religioase pentru activităţile lor şcolare şi de cazare în imobilele lor, constituie un ajutor de stat ilegal. Cu toate acestea, Executivul comunitar nu a ordonat recuperarea acestei taxe din cauza "imposibilităţii recuperării ajutoarelor sau a dificultăţilor organizaţionale".
Reclamanţii au denunţat acest avantaj acordat Bisericii şi au subliniat că oferă un avantaj instituţiilor religioase şi ecleziastice care exercită activităţi similare cu ale lor.
Judecătorii de la CJUE au respins decizia Comisiei Europene. Executivul comunitar "ar fi trebuit de asemenea să examineze dacă există modalităţi alternative care să permită recuperarea, chiar şi parţială, a acestor ajutoare", au apreciat judecătorii CJUE pentru a-şi justifica decizia de a anula hotărârea Comisiei de a nu ordona recuperarea taxei ICI datorată de Biserică.
Lovitură dură primită de Biserca Catolică în Italia - Va trebui să returneze miliarde de euro statului italian
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

18
Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran
18

3.337
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
3.337

50
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
50

6.466
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
6.466

4.449
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
4.449

1.271
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
1.271

5.739
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
5.739

4.768
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
4.768

4.663
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
4.663

9.737
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
9.737

3.544
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.544

4.239
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
4.239

77
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
77
















Comentează