Lovitură pe piața transferurilor - Unde ar putea ajunge Erling Haaland

Autor: George Traicu

Publicat: 14-11-2020

Actualizat: 14-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.goal.com

Atacantul norvegian se află pe "radarul" mai multor echipe de top, dar presa din Spania scrie că Real Madrid se află în pole-position pentru transferul fotbalistului care este o adevărată "maşină de goluri", notează Digisport.

Conducerea clubului de pe Bernabeu îşi face deja planurile pentru a aduce o nouă generaţie de superstaruri, iar Erling Haaland este cap de listă, scrie AS.

Martin Odegaard este cheia super transferului lui Haaland la Real Madrid, scrie sursa citată, care menţionează că în vară atacantul norvegian va fi lăsat să plece de Borussia Dortmund, conform unui acord între conducerea clubului german şi agentul Mino Raiola.

Odegaard a revenit la Real Madrid în vară, după evoluţiile excelente de la Real Sociedad, iar Zinedine Zidane l-a folosit în 3 partide până în momentul în care mijlocaşul s-a accidentat. Norvegianul a ratat 3 partide ale campioanei Spaniei, dar a revenit pe teren etapa trecută, în meciul pierdut în deplasare, cu Valencia (1-4).

În vârstă de 21 de ani, Odegaard face parte din planurile de viitor ale celor de la Real Madrid. La fel ca şi colegul său de la naţionala Norvegiei, Erling Haaland. Iar relaţia de prietenie dintre cei doi este cheia transferului atacantului Borussiei Dortmund la Real Madrid.

Real Madrid va avea concurenţă în cursa pentru semnătura lui Haaland, iar Manchester United se anunţă a fi cel mai de temut adversar.

Norvegianul Ole Gunnar Solskjaer îl vrea în continuare pe Haaland sub comanda sa, după ce discuţiile din vară nu s-au concretizat. Manchester United este gata să-l folosească pe Paul Pogba ca monedă de schimb pentru acest transfer, mai scriu spaniolii de la AS.

Sursa citată mai menţionează că Real Madrid este încrezătoare că-şi va asigura serviciile celui mai talentat golgheter al Europei la ora actuală. Prietenia cu Odegaard, relaţia excelentă pe care cei doi o au în teren, dar şi super proiectul unui viitor împreună şi la echipa de club sunt cele mai puternice argumente ale grupării de pe Bernabeu atunci când vine vorba despre transferul lui Haaland.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri