Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru DIICOT: Românii din reportajul Sky News vor fi eliberaţi din arest preventiv

twitter.com
sky news

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv, luni, cererea procurorilor DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul celor trei bărbaţi români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News. Instanţa supremă a respins contestaţia DIICOT şi a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti, din data de 5 octombrie, prin care s-a dispus eliberarea din arest preventiv a lui Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics, urmând ca aceştia să fie plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cei trei se aflau în arest preventiv din 12 august, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false. Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliştii britanici şi presupuşii traficanţi de arme, iar Attila Csaba Pantics şi Levente Pantics apar cu feţele acoperite în materialul Sky News, în care descriu şi manipulează armele de foc oferite spre vânzare. De asemenea, trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost puşi sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetăţean român rezident în Marea Britanie de mai mulţi ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenţionează să realizeze un documentar despre traficanţii de arme şi i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deşi Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deţinute legal de un prieten al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiţii, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics. Procurorii mai spun că jurnaliştii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea "investigaţiei jurnalistice", din care acesta a oprit 1.000 euro, iar restul de 1.000 euro urma să fie împărţit între Attila Pantics şi Levente Pantics. Reportajul a fost realizat pe data de 31 iulie, iar Attila Csaba Pantics, Levente Pantics şi Aurelian Szanto au jucat rolul de traficanţi de arme, purtând cagule pe cap, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.