Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru familia Alexandrei Măceșanu: Dosarul 'Caracal' rămâne la Tribunalul Olt. Decizia este definitivă

alexandra macesanu

Dosarul „Caracal” rămâne la Tribunalul Olt. Judecătorii Curții de Apel Craiova au respins, marți, ca nefondată cererea familiei Alexandrei Măceșanu de a strămuta dosarul la Mehedinți.

Avocatul familiei Măceșanu spune că a cerut strămutarea întrucât are motive temeinice să nu aibă încredere în judecătorii din Olt.

„Noi am cerut strămutarea la Tribunalul Mehedinți având în vedere că acolo ar putea exista o imparțialitate și judecătorii n-ar putea fi afectați de această legătură de cauzalitate între lumea interlopă și magistrații aceștia care au făcut destul de multe petreceri în hotelul Romula. Avem suspiciuni rezonabile că acel judecător nu va fi imparțial și va judeca după cum i se va dicta, nu după cum sunt probele administrate în această cauză. Oricum, indiferent unde va fi, noi am invocat cel puțin cinci excepții pe cameră preliminară. (...) Eu cred că pentru a elimina orice suspiciune rezonabilă cu privire la acest aspect, ar trebui să trimită undeva spre Tribunalul Mehedinți sau oriunde în altă parte, mai puțin Dolj sau Olt. Știm bine că procurorul Vasilescu a instrumentat această cauză și din câte am înțeles, soția acestuia este judecător chiar la Curtea de Apel Craiova”, a declarat Aurel Modovan, avocatul familiei Măceșanu, la ieșirea din sala de judecată, conform Mediafax.

Curg avizele negative în comisii - Un alt ministru nu a trecut de testul parlamentarilor

Părinții Alexandrei au stat, marți, pentru prima dată, față în față cu Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat că le-a ucis fiica.

La proces a fost și Ștefan Risipițeanu, celălalt bărbat din Caracal acuzat de procurorii DIICOT că a violat-o pe Luiza Melencu, cea de-a doua tânără presupusă a fi victima lui Dincă.

„Pe Alex n-a omorât-o Dincă, nu... Îmi doresc să-mi găsesc copilul în viață. Să se facă dreptate. (...) Minte Dincă, minte ca întotdeauna”, a declarat Tudorița Măceșeanu, mama Alexandrei, la ieșirea din sala de judecată.

Tatăl Alexandrei Măceșeanu recunoaște că i-a fost greu să stea față în față cu Dincă, dar spune că acesta a vorbit „cu sinceritate” în fața judecătorilor.

„Cu sinceritate. Deci, a vorbit foarte sincer și... dacă era nepăsător, era ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.A fost foarte greu să stau față-n față cu el. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce trecem noi. Da, am fost prima dată față-n față cu el. Nici nu mai vreau. Ce-am simțit... ca și cum ați merge cu mașina și ați rămâne fără frâne, dacă înțelegeți ce vă spun, asta am simțit”, a declarat Nelu Măceșeanu, tatăl Alexandrei.

Întrebat de magistrați dacă este de acord ca dosarul să fie mutat într-un alt județ, Dincă a spus că nu are legături cu clanurile interlope și că vrea ca dosarul să rămână în Olt. În schimb, Ștefan Risipițeanu, acuzat și el în acest dosar a declarat că lasă la aprecierea instanței această decizie.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată în data de 15 ianuarie, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ţinut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi şi a violat-o de mai multe ori.

În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, şi a dus-o la locuinţa sa din Caracal. Şi cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată şi violată.

El este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, acesta a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.