ÎCCJ a respins definitiv cererea fostului preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu de casare a deciziei de condamnare la cinci ani de închisoare primită în dosarul Centrului Militar Zonal.
"Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel împotriva deciziei penale nr. 768/P din 29 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr.821/36/2015”, se arată în decizia definitivă, din 8 februarie, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat în 9 noiembrie 2016 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în decembrie a admis cererea de judecare a recursului în casaţie în cazul pedepsei primite de Nicuşor Constantinescu în dosarul Centrului Militar Zonal.
La primul termen de judecată, din 11 ianuarie, instanţa a respins cererea lui Nicuşor Constantinescu, formulate prin avocaţii săi, de suspendare a executării pedepsei pe durata judecării recursului. La următorul termen de judecată, din 8 februarie, recursul în casaţie a fost respins, decizia fiind definitivă, potrivit news.ro.
Comentează