Preşedintele american Joe Biden s-a declarat ''profund decepţionat'', miercuri, de faptul că Senatul SUA a blocat reforma electorală prin care liderul de la Casa Albă promisese să protejeze accesul afro-americanilor la vot, informează AFP şi DPA, conform AGERPRES.
Cu zece luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, preşedintele Joe Biden dorea ca prin această reformă să instituie un cadru federal pentru organizarea scrutinelor în Statele Unite şi, în acest fel, să anuleze restricţiile adoptate în 15 state conservatoare după prezidenţialele din 2020.
Conform ONG-urilor, restricţiile respective discriminează în mod intenţionat alegătorii afro-americani, dintre care majoritatea au votat pentru democratul Joe Biden la ultimele alegeri prezidenţiale.
Organizarea alegerilor este mai mult ca oricând un subiect de dezbatere intensă în SUA.
Democraţii din Senat au încercat cu orice preţ adoptarea reformei electorale propuse de Joe Biden, astfel încât noile norme să se aplice la alegerile de la jumătatea mandatului.
Dar opoziţia republicană, ce s-a pronunţat încă de la început împotriva proiectului legislativ care în opinia sa le-ar încredinţa democraţilor controlul asupra scrutinelor în întreaga ţară, a blocat miercuri iniţiativa Casei Albe. Republicanii i-au privat astfel pe democraţi de ''supermajoritatea'' de 60 de voturi necesară în Senat pentru a încheia dezbaterile şi a supune textul la vot.
Conştient că democraţii sunt departe de atingerea pragului de 60 de voturi, liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a încercat să promoveze textul folosind o tactică procedurală căreia însă i s-au opus chiar doi senatori democraţi, moderaţii Kyrsten Sinema (Arizona) şi Joe Manchin III (West Virginia).
Liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a calificat efortul democraţilor drept ''un spectacol trist şi un asalt direct asupra identităţii esenţiale a Senatului''.
''Sunt profund decepţionat că Senatul nu a reuşit să apere democraţia noastră. Sunt decepţionat - dar nu sunt descurajat'', a reacţionat preşedintele Joe Biden pe Twitter.
Cu câteva ore înaintea dezbaterilor din Senat, Biden subliniase că nu sunt ''epuizate toate opţiunile'' pentru a proteja accesul afro-americanilor la vot, fără a oferi însă mai multe detalii.
Lovitură pentru Joe Biden - reforma electorală, blocată de Senat: 'Sunt profund decepționat'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

123
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
123

561
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
561

3.651
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
3.651

95
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
95

2.159
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
2.159

2.063
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
2.063

1.968
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.968

2.981
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.981

750
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
750

4.411
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.411

92
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
92

2.046
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.046

124
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
124
















Comentează