Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru NSA. Ascultarea convorbirilor telefonice, limitată

nsa

Agenţia pentru Securitate Națională din SUA îşi pierde autoritatea de supraveghere în masă a convorbirilor telefonice ale tuturor americanilor. Programul puternic contestat nu a trecut de Senat până la miezul nopţii şi a expirat. Senatorii au dezbătut ore întregi acest subiect şi vor vota abia peste câteva zile dacă vor extinde sau nu programul. Până la vot, însă, spionii nu vor mai asculta telefoanele americanilor. Directorul CIA a avertizat că, astfel, Statele Unite vor deveni vulnerabile în faţa teroriştilor.

Programul va fi înlocuit treptat cu un sistem ce va intercepta doar telefoanele americanilor suspecţi de activităţi teroriste. Însă, conform procedurilor, senatorii vor vota în privinţa acestei chestiuni abia după jumătatea acestei săptămâni.
Democraţii susţin prelungirea programului, care a fost reînnoit în mandatul preşedintelui Barack Obama, şi el democrat.
„Acceptaţi-l (n.r. programul) şi aprobaţi-l. Opozanţii acestei legislaţii bipartizane şi de bun simţ au rămas fără scuze. Aceasta este o criză fabricată şi aşa este. Această problemă ar fi trebuit luată în considerare şi votată în urmă cu o lună”, a declarat Patrick Leahy, senator democrat, potrivit Digi24.
Însă democraţii au avut mâinile legate în faţa republicanilor, care domină atât Senatul, cât şi Camera Reprezentanţilor. Senatorul republican şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, Rand Paul, a blocat mai multe încercări de a extinde pe termen scurt programul controversat.
„Să ne fie clar! Suntem aici în această seară pentru că preşedintele continuă să desfăşoare un program ilegal. Acesta este doar vârful icebergului despre care discutăm aici. Ne-am dat seama că nu au fost sinceri cu privire la program şi i-am prins. Au spus iar şi iar că nu fac asta, că nu colectează înregistrările noastre, dar asta făceau”, a spus Rand Paul.
Programul a fost legiferat în timpul preşedintelui republican George W. Bush, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Anumite secţiuni din acesta au fost reînnoite sub mandatul preşedintelui democrat Barack Obama. Acesta a furnizat guvernului american instrumentele necesare pentru lupta împotriva terorismului şi a fost deconspirat de Edward Snowden în urmă cu doi ani.
Potrivit acestuia, au fost adunate milioane de convorbiri telefonice din întreaga lume, chiar şi ale liderilor europeni, printre care şi cele ale cancelarului german, Angela Merkel.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.