DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lovitură pentru omul de afaceri Ilie Carabulea: Acesta rămâne în puşcărie

ciocanel judecator

Omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud, fiind condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, şi-a retras luni, la Tribunalul Alba, contestaţia formulată împotriva deciziei Judecătoriei Aiud care, luna trecută, i-a respins ca "inadmisibilă" cererea de liberare condiţionată.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat, pentru Agerpres, că instanţa a luat act de retragerea contestaţiei, rămânând astfel definitivă sentinţa Judecătoriei Aiud. "Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată a deţinutului Carabulea Ilie, aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de cinci ani închisoare", se arată în decizia Judecătoriei Aiud pronunţată în noiembrie, împotriva căreia omul de afaceri a formulat contestaţie la Tribunalul Alba.

Nu a fost prima cerere de liberare condiţionată formulată de către omul de afaceri sibian. După ce Judecătoria Aiud i-a admis respectiva cerere, Tribunalul Alba a desfiinţat, în 25 septembrie, sentinţa atacată de procurori şi a respins propunerea Comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiţionată. Totodată, Tribunalul Alba a decis atunci că o nouă propunere de liberare condiţionată va putea fi făcută doar în primăvara anului viitor, după data de 25 martie.

Pe de altă parte, în 7 noiembrie, Ilie Carabulea a făcut o contestaţie la executare, Judecătoria Aiud declinându-şi, recent, competenţa în vederea soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, Ilie Carabulea a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiţionat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenţiei o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare şi a muncit în penitenciar, desfăşurând activităţi lucrative la biblioteca unităţii, de la distribuire de carte, la inventariere fonduri de carte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.