Lovitură pentru trupele ruse din Lugansk: partizani locali ucraineni au incendiat o rută de cale ferată pe care ajungeau provizii

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 03-12-2022

Actualizat: 03-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

În regiunea est-ucraineană Lugansk, partizanii ucraineni au încetinit procesul de livrare a proviziilor destinate trupelor ruse din prima linie, scrie agenția de presă RBC, citată de Rador.

Potrivit guvernatorului Serhi Haidai, partizanii au dat foc unor echipamente importante, fără de care aprovizionarea ocupanţilor ar dura două-trei săptămâni.

Haidai a precizat că partizanii locali au incendiat echipamentele de control a căii ferate de pe segmentul feroviar Luhansk-Lantratovka. ''Cineva'' a incendiat echipamentul pentru controlul automat al căii ferate pe secțiunea de comunicație feroviară Luhansk-Lantrativka, din zona Şciastia.

„Echipamentul a fost distrus dintr-o scânteie" - a scris Haidai pe Telegram, într-un mesaj postat sâmbătă. Potrivit guvernatorului, experții susţin că distrugerea unui astfel de sistem va duce la trecerea la "modul manual" a managementului tronsonului de cale ferată și, în consecință, va exclude posibilitatea livrării la timp a bunurilor militare către poziţiile ruşilor din prima linie. Aprovizionarea va întârzia cu aproximativ 14-20 de zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri