DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lovitură puternică încasată de Statul Islamic: Grupările jihadiste moderate din regiunea Sahel ar putea ajunge la un acord cu ONU

Osservatorio Analitico
Sahel Africa de Vest Mali Niger Mauritania Ciad Burkina Faso

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, estimează că dialogul cu unele grupări jihadiste în Sahel este posibil, însă nu cu cele mai radicale, precum Statul Islamic (SI), în condiţiile în care această problemă se pune tot mai insistent, în special în Mali, informează luni AFP.

"Vor fi grupări cu care se va putea discuta şi care vor avea interesul să se angajeze în acest dialog pentru a deveni actori politici în viitor", a declarat Guterres într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde. "Însă rămân cei al căror radicalism terorist este unul care nu permite nicio relaţie cu ei", a adăugat el, citând în acest sens gruparea SI, absentă de la discuţiile de pace din Afganistan.

Comisarul Uniunii Africane (UA) pentru Pace şi Securitate, Smail Chergui, a îndemnat pe 14 octombrie la "explorarea dialogului cu extremiştii" în Sahel, pentru "a face armele să tacă", asemeni acordului încheiat între SUA şi talibanii afgani, pe 29 februarie.

Această declaraţie intervine în timp ce un recent schimb iniţiat de guvernul malian, a circa 200 de deţinuţi contra patru ostatici - un lider al opoziţiei maliene, o franţuzoaică şi doi italieni - a relansat speculaţiile asupra reluări de contacte cu jihadiştii.

"În Afganistan există o grupare teroristă cu care dialogul este imposibil, e vorba despre Statul Islamic. Viziunea sa este atât de radicală, încât nu există nicio perspectivă de discuţie posibilă", a subliniat Antonio Guterres.

Secretarul general al ONU a mai declarat că "actualul dispozitiv securitar nu este suficient" în Sahel şi a îndemnat la "mai multă solidaritate internaţională" faţă de această regiune.

Naţiunile Unite speră să mobilizeze 2,4 miliarde de dolari (2 miliarde de euro) ajutoare, în special umanitare, în timpul unei reuniuni ministeriale ce va avea lor marţi prin videoconferinţă.

Minusma, forţa ONU în Mali, are un mandat prea restrâns pentru a permite "o luptă eficace împotriva ameninţării teroriste", a mai spus Antonio Guterres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.