Militarii ruşi şi americani sunt aproape de un acord pentru a evita coliziuni aeriene deasupra Siriei, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării, după o a treia rundă de negocieri, informează AFP.
"Vedem o apropiere a poziţiilor noastre cu privire la punctele cheie ale viitorului document", a declarat ministerul, citat de agenţiile de presă ruse.
"Am fost de acord asupra procedurii pentru acţiuni viitoare", a adăugat ministerul, după negocierile ce au avut loc prin videoconferinţă.
Rusia efectuează de la 30 septembrie la rândul ei lovituri aeriene împotriva rebelilor în Siria, pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad, fiind unul dintre principalii lui aliaţi.
Statele Unite conduc la rândul lor o largă coaliţie ce bombardează de peste un an în Siria şi Irak gruparea jihadistă Statul Islamic.
Această coabitare în cerul sirian, într-un context de tensiune internaţională fără precedent de la Războiul Rece, a ridicat temeri legate de incidente cu consecinţe imprevizibile, aminteşte France Presse.AGERPRES
Lovituri aeriene în Siria: Militarii ruşi şi americani sunt aproape de un acord (Moscova)
Explorează subiectul
Articole Similare

844
VIDEO Fără precedent în 40 de ani: americanii preiau controlul total al spațiului aerian iranian / Un prim avion doborât la Teheran
844

486
ANALIZĂ - SUA au cheltuit 780 de milioane de dolari în prima zi a războiului din Iran
486

5.315
Arabia Saudită a fost atacată masiv cu drone de Iran, iar Prințul Moștenitor a „explodat” și reacționează dur: promisiune pentru țările din regiune
5.315

1.991
VIDEO Protest la Complexul Energetic Oltenia: 1.500 de oameni vor fi dați afară - Poliția a intervenit de urgență la fața locului
1.991

49
Cine este Mojtaba Khamenei: Noul Lider Suprem al Iranului, Legăturile cu Garda Revoluționară și Sancțiunile Internaționale
49

16.698
Iranul a atacat cu o rachetă balistică Turcia, țară din NATO: amenințări lansate de Ankara / UPDATE
16.698

57
Bază aeriana americană din Irak, lovită de o dronă - Nu au fost raportate pagube în urma acestui atac
57

3.461
Navă iraniană lovită în largul coastei Sri Lanka: peste 100 de persoane dispărute / SUA și Israelul ar fi lansat atacul
3.461

145
Război în Orientul Mijlociu - Italia ia în calcul repornirea termocentralelor pe cărbune
145

5.130
VIDEO Bază subterană secretă iraniană, distrusă de Israel: iranienii încercau să dezvolte din nou arme nucelare / Teheranul nu a comentat
5.130

121
Discuții între Peter Szijarto ți Vladimir Putin - Kremlinul denunță ”șantajul energetic” al Ucrainei
121

174
Şeful AIEA: Deşi nu există dovezi că Iranul construieşte o bombă nucleară, stocul său mare de uraniu îmbogăţit şi faptul că Teheranul a refuzat accesul complet al inspectorilor reprezintă motive serioase de îngrijorare
174

3.920
Ultimele sondaje îi dau emoții lui Viktor Orban - Se prefigurează o schimbare de regim la Budapesta
3.920

















Comentează