DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

LPF a decis amânarea meciului FC Dinamo - Chindia Târgovişte, după ce șase jucători ai formaţiei bucureştene au fost diagnosticați cu COVID-19

Inquam Photos/ Octav Ganea
steaua dinamo fani coregrafie galerie

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat oficial, joi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, amânarea partidei FC Dinamo - Chindia Târgovişte, ca urmare a celor şase jucători ai formaţiei bucureştene depistaţi pozitiv la COVID-19.

"Partida dintre FC Dinamo Bucureşti şi Chindia Târgovişte, restanţă din etapa a 3-a play-out, şi programată să se dispute joi, 16 iulie, cu începere de la ora 19.00, a fost amânată, din cauza apariţiei mai multor cazuri de infectare cu COVID-19 în cadrul echipei gazdă", se arată în comunicatul citat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Câți bani câștigă Ludovic Orban: Ultima declarație de avere a premierului, după ce ajunsese să trăiască cu 3.000 de lei pe lună, alături de soție și copil

Liga Profesionistă de Fotbal va anunţa în perioada următoare, după consultarea cu deţinătorii drepturilor TV şi ţinând cont de situaţia medicală nou apărută, data la care se va disputa acest meci.

Testările efectuate de lotul echipei de fotbal Dinamo la o clinică privată din Bucureşti au indicat rezultate pozitive la noul coronavirus pentru 6 jucători, a declarat pentru AGERPRES, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan.

"Avem o notificare din partea celor de la Dinamo, conform căreia 6 jucători au fost depistaţi pozitiv. Au făcut testul obligatoriu la fiecare 14 zile la clinica Regina Maria şi la 6 dintre ei a ieşit pozitiv. Acum au fost retestaţi şi urmează să primească răspunsul abia mâine", a declarat Ştefan pentru AGERPRES.

Citește și: Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României (integral)

Printre cele 6 persoane depistate pozitiv la noul coronavirus nu se regăseşte niciun membru al staff-ului tehnic.

Lotul echipei Dinamo se găseşte în acest moment în izolare la cantonamentul din Săftica, iar meciul restant cu formaţia Chindia Târgovişte, care urma să se dispute în această seară, de la ora 19:00, va fi reprogramat la o dată care va fi anunţată ulterior.

Clubul Dinamo se confruntă pentru a doua oară cu probleme legate de COVID-19 după ce la 11 iunie, cu doar o zi înainte de reluarea campionatului Ligii I, a fost depistat pozitiv unul dintre maseurii echipei. Partida Dinamo - Chindia Târgovişte, care era programată la 12 iunie în cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I, a fost amânată la momentul respectiv pentru 16 iulie. După cazurile de joi, aceasta a fost amânată încă o dată de Liga Profesionistă de Fotbal.

Formaţia alb-roşie mai are un meci amânat, cel cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a, reprogramat de LPF pentru 23 iulie.

De la reluarea campionatului Ligii I, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19, la angajaţii cluburilor FC Dinamo şi FC Botoşani, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.