Premierul Luca Niculescu a numit în funcție, miercuri, secretari de stat propuși de filialele județene PSD pentru 7 ministere. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.
Noii secretari de stat nu sunt chiar „noi” pentru că toți au mai fost secretari de stat în foste guvernări. Acum ei se înșurubează pe locurile eliberate de PNL și USR.
Lista nominală a noilor secretari de stat din guvernul Luca Niculescu
Secretarii de stat numiți pe 4 noiembrie sunt:
Ministerul Transporturilor: Ioan-Cristian Șologon (PSD Suceava) și Ionuț-Cristian Săvoiu (PSD Dâmbovița)
Ministerul Muncii: Gheorghiță-Daniela Barbu (PSD Dolj)
Ministerul Afacerilor Interne: Silviu-Nicu Macovei (PSD Iași)
Ministerul Dezvoltării: Aurel-Dragoș Drăghescu (PSD Gorj) și Vlad-Ștefan Niculae (PSD Argeș)
Ministerul Energiei: Pavel-Casian Nițulescu (PSD Gorj)
Ministerul Economiei: Laurențiu-Viorel Gîdei (PSD Galați)
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Cristiana Breșug (PSD Botoșani)
Curățenie generală în prefecturi, după intrarea PNL și USR în opoziție
Vinerea trecută, premierul Luca Niculescu a făcut o curățenie generală în prefecturi. El a eliberat din funcție 32 de prefecți și 20 de subprefecți, aceasta fiind prima rundă de schimbări politice la vârf în teritoriu, după ce PSD a revenit la guvernare iar PNL și USR au intrat în opoziție.
În locul celor demiși, premierul a numit în funcție alți 29 de prefecți și 15 subprefecți.
UDMR și-a păstrat funcțiile în eșaloanele inferioare ale guvernării.
































