Lucas Digne şi-a prelungit contractul cu Aston Villa

Autor: Diana Pană

Publicat: 07-08-2025 20:44

Actualizat: 07-08-2025 23:44

Article thumbnail

Sursă foto: sports.yahoo.com

Clubul englez Aston Villa a anunţat joi prelungirea înţelegerii cu internaţionalul francez Lucas Digne. Fundaşul stânga va juca la Villa până în 2028, informează news.ro.

Lucas Digne (32 de ani) va rămâne în continuare la clubul din Birmingham. Înţelegerea dintre jucător şi club expira în vara anului viitor, însă acum Digne va evolua pentru Aston Villa până în 2028.

Digne a fost titularul postului de fundaş stânga în formaţia lui Unai Emery şi a ajuns cu Aston Villa până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, unde formaţia engleză a fost eliminată de PSG. În campionat, Villa s-a clasat pe locul al şaselea, urmând să evolueze în acest sezon în Liga Europa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri