Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Bode, după întâlnirea cu omologul italian: Ne aşteptăm ca UE să recunoască, prin aderarea la Schengen, rolul pe care îl avem în arhitectura de securitate

stiripesurse.ro
Lucian Bode

Ministrul de Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit, vineri, în prima vizită externă ca ministru de Interne, cu omologul din Italia, căruia i-a transmis că situaţia de la frontierele României este sub control, ţara noastră fiind rpegătită din 2011 pentru aderarea la Spaţiul Schengen. ”Ne aşteptam ca UE să recunoască, prin aderarea României la Schengen, rolul pe care îl avem în arhitectura de securitate a UE”, a transmis Bode, potrivit news.ro.

”Am efectuat astăzi o vizită de lucru în Italia, unde am întâlnit-o personal pe doamna Luciana Lamorgese, ministrul italian de interne. Este prima mea vizită externă pe care o efectuez în calitate de ministru al Afacerilor Interne, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Pentru mine, Italia are o semnificaţie aparte, îndeosebi pentru faptul că aici trăieşte cea mai însemnată comunitate de români din afara graniţelor noastre. De-a lungul anilor, românii s-au integrat foarte bine în societatea italiană. Prezenţa românilor pe teritoriul Italiei reprezintă un vector al parteneriatului strategic consolidat pe care România îl are cu Italia”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Lucian Bode.

Bode a explicat că s-a discutat despre ”subiectele de interes comun aflate pe agenda europeană, precum şi pe cea bilaterală”.

”Prevenirea şi combaterea infracţiunilor constituie un obiectiv prioritar al Guvernului României, măsurile întreprinse şi strategiile aprobate de autorităţile de la Bucureşti reconfirmând angajamentul ţării noastre pentru garantarea siguranţei cetăţenilor şi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate la nivel internaţional şi în cadrul cooperării bilaterale.

Citește și: Ioana Ene Dogioiu: ‘Presiunea externă nu mai permitea menținerea SIIJ în forma actuală. Miza devenise ce va veni după SIIJ’

În ceea ce priveşte situaţia actuală a fluxurilor migratorii către Uniunea Europeană, am asigurat-o pe doamna ministru Lamorgese că situaţia la frontierele României este sub control şi este monitorizată permanent. România a demonstrat în nenumărate rânduri că deţine capacitatea de a asigura frontierele externe ale UE. În acest sens, am subliniat că ţara noastră a îndeplinit toate angajamentele şi criteriile în domeniul Schengen încă din 2011 şi continuă să menţină la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii. Astfel, ne aşteptam ca Uniunea Europeană să recunoască, prin adoptarea cât mai rapidă a Deciziei privind aderarea României la Schengen, rolul esenţial pe care îl avem în arhitectura de securitate a UE. Nu în ultimul rând am mulţumit doamnei ministru Luciana Lamorgese pentru susţinerea arătată în acest sens”, a mai transmis Bode.

Acesta a anunţat că, faptul că s-a stat la aceeaşi masa de discuţii ”a creat oportunitatea avansării dialogului bilateral dintre România şi Italia”.

”Am identificat o serie de oportunităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea pe mai departe a relaţiei dintre statele noastre. Prezenţa în capitala Italiei mi-a oferit plăcuta ocazie de a avea un schimb de opinii privind evoluţiile politice la nivel european cu Antonio Tajani – fost preşedinte al Parlamentului European, vicepreşedinte al PPE şi vicepreşedinte şi coordonator al partidului Forza Italia. Multiplele provocări cărora trebuie să le facem faţă în următoarea perioadă, în calitate de cetăţeni europeni, ne obligă la o tot mai strânsă coordonare a politicilor noastre în primul rând la nivel naţional, astfel încât colaborarea în sânul familiilor politice europene să aibă ca punct de plecare o sincronizare şi o abordare comună a principalelor teme de interes identificate deja la nivel national”, a mai transmis Bode.

Acesta a apreciat că ”diplomaţia parlamentară este fundamentală, conexiunile existente între parlamentele naţionale - şi nu doar la nivel de familii politice - putând reprezenta adevărate laboratoare, iar discursul politic rezultat să capete acea plus valoare bazată pe coerenţa interpretării nevoilor cetăţeanului, precum şi proiectarea acestora mai apoi la nivel european în funcţie de specificul fiecăruia”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.