Lucian Bode: 'Proiectele pentru autostrăzile A7, A8 şi A13 sunt complementare, nu sunt în competiţie'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-11-2020

Actualizat: 20-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Guvern

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Bacău, că proiectele pentru autostrăzile A7, A8 şi A13 sunt complementare şi nu sunt în competiţie.

"Autostrada A7 este în linie dreaptă cu cele 4 tronsoane. Anul viitor avem toate documentaţiile finalizate: studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Vom scoate la licitaţie cele 4 tronsoane. Avem susţinerea primului ministru pentru a finanţa aceste tronsoane de autostradă din Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, ceea ce ne dă încredere că până în 2026 vom recepţiona aceste tronsoane. Pentru A13 Braşov - Bacău am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea documentaţiilor şi, aşa cum scrie în contract, în 2022 vom scoate la licitaţie acest obiectiv. Aceste proiecte - A8, A7, A13 - sunt complementare, nu sunt în competiţie unul cu celălalt", a precizat Bode, potrivit agerpres.ro.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT - Ludovic Orban s-a supărat și a plecat intempestiv dintr-o conferință de presă/ VIDEO/ UPDATE

Lucian Bode s-a aflat, vineri, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, la Bacău, unde a vizitat lucrările la centura ocolitoare a oraşului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri