Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bode, despre schimbarea directorului Aeroportului Timișoara: 'Am încredere în decizia luată de CA'. Ce spune despre situația dezastruoasă a aeroportului

Guvern
lucian bode

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că schimbarea directorului Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara a venit în urma unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, iar membrii Consiliului de Administraţie, în urma acestui raport, au decis schimbarea directorului.

”În ceea ce priveşte schimbările de management, aici au existat mai multe sesizări pe care le-am primit la Ministerul Transporturilor, în baza cărora am dispus un control din partea Corpului de Control. Raportul a indicat nerespectarea legislaţiei în vigoare în ce priveşte selectarea administratorilor Aeroportului. În consecinţă, Adunarea Generală a Acţionarilor a procedat la revocarea celor patru membri ai Consiliului de Administraţie, iar în etapa a două, membrii Consiliului de Administraţie, în înţelepciunea lor, au decis să numească un nou director general în persoana unui om cu o experienţă vastă în ce priveşte managementul de aviaţie. Am încredere în decizia luată de CA şi am încredere că Aeroportul Timişoara se va dezvolta şi îşi va implementa proiectele europene”, a declarat, vineri, la Timişoara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, conform news.ro.

Dezvăluiri BOMBĂ! Măștile medicale de protecție furnizate de clanurile interlope

În ceea ce priveşte situaţia financiară dezastruoasă cu care se confruntă acum Aeroportul Timişoara, ministrul a anunţat că acesta va fi sprijinit financiar de stat.

”Situatia Aeroportului Timişoara, ca şi situaţia aeroporturilor din lume, este una critică. Veniturile au scăzut cu peste 90%  pe perioada de pandemie. Preocuparea noastră a fost ca să demarăm procedurile în vederea acordării unor ajutoare de stat pentru a-i sprijini să treacă prin această perioadă. Primul aeroport este Timişoara. Am mers în Guvern, există un memorandum pentru 15 milioane lei ajutor de stat, am trimis această solicitare Comisiei Europene şi sperăm ca din cei 15 milioane să atragem 5,5 milioane lei, bani necesari pentru a acoperi pierderea din această perioadă. Precuparea mea ca ministru a fost să dezvolt cât mai multe proiecte de investiţii la Aeroportul Timişoara, preocuparea noastră este de a dezvolta Aeroportul Timiţoara, de a-l sustine”, a precizat ministrul Transporturilor.

Joi, Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara a decis înlocuirea directorului Dan Idolu cu generalul Dorel Grădinaru, fost şef al Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului de Interne. Acesta a fost demis de la Inspectoratul General de Aviaţie la sfârşitul anului 2014, după tragedia de la Siutghiol, atunci când patru oameni au murit în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lac.

Dan Idolu a fost directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara între anii 2002 – 2009, 2012 – august 2015 şi septembrie 2015 – iulie 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.