Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucrurile se complică în noul USRPLUS: Luptă deschisă pentru Ministerul Sănătăţii (surse)

USR PLUS

Fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. Această situaţie ridică însă şi unele probleme în noul USRPLUS, în contextul competiţiei interne pentru desemnarea viitorului ministru al Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a fost propus în Guvern de PLUS, alături de ministrul Cercetării, Ciprian Teleman. Din partea vechiului USR au fost propuşi cinci miniştri: Dan Barna (vicepremier), Claudiu Năsui (Economie), Cristian Ghinea (Fonduri Europene) şi Stelian Ion (Justiţie) şi Cătălin Drulă (Transporturi).

Odată cu definitivarea fuziunii, unii lideri ai USR consideră că ar fi nefiresc să se menţină împărţirea portofoliilor în Guvern pe cele două partide, explică surse politice pentru STIRIPESURSE.RO. Astfel, în competiţia pentru funcţia de ministru al Sănătăţii ar trebui să intre nu numai reprezentanţi ai PLUS, ci şi ai USR.

Potrivit surselor politice, discuţiile ar putea fi de durată, cu un ministru desemnat la Sănătate de USRPLUS după Paşte. Cert este că un nume nu va fi înaintat în şedinţa de luni a coaliţiei.

În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, surse politice au declarat pentru News.ro că ar putea fi vorba despre medicul Radu Lupescu, decorat de preşedintele Franţei Emmanuel Macron pentru implicarea în lupta cu pandemia de Covid-19. O altă variantă luată în calcul de PLUS este Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

După revocarea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii, a fost vehiculat şi numele medicului Adrian Wiener (USR) ca posibil înlocuitor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.