Ludovic Orban contestă măsura DNA în cazul său

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-04-2016

Actualizat: 18-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul Ludovic Orban a fost audiat luni la DNA, în dosarul în care este acuzat că i-a cerut unui om de afaceri bani pentru campania electorală. La ieşirea de la DNA, Orban a declarat că a contestat măsura controlului judiciar stabilită de procurori în urmă cu o săptămână.

"O consider o masură care nu este necesară. Sunt un om care am respectat legea şi am fost tot timpul la dispoziţia organelor de urmărire penală. Nu am de gând să fac nimic din ce e interzis în controlul judiciar", a precizat Ludovic Orban.

Orban este acuzat de procurorii DNA de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.

DNA a anunțat în urmă cu o săptămână că procurorii au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de Ludovic Orban.

Potrivit DNA, pe 1 martie, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale.

"Ulterior, la 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Orban a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una — două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcției de conducere pe care Orban o deține în cadrul unui partid și a potențialului de intervenție a acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri", susțin procurorii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri