DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ludovic Orban, despre riscul de carantinare a Capitalei: Decizia o iau specialiştii, nu mă hazardez eu să dau o dată

carantina

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în Parlament, că o decizie de carantinare a Bucureştiului este una care se ia de către specialişti în sănătate publică.

"În ceea ce priveşte decizia de carantinare a unor mari oraşe sau a Capitalei, este o decizie mai dificil de luat, pentru că sunt extrem de multe considerente legate de carantină".

"Noi nu ne dorim să ajungem aici, obiectivul nostru este acela de a stăvili creşterea numărului de cazuri. De altfel, în Bucureşti a existat o tendinţă ascendentă, dar o tendinţă ascendentă care nu s-a încadrat în specificul marilor metropole din alte ţări europene, unde progresia a fost mai degrabă geometrică", a spus Orban.

"Este o decizie care se ia de specialişti în sănătate publică, de epidemiologi, de infecţionişti şi nu mă hazardez eu să dau o dată", a precizat el, despre carantinarea Bucureștiului.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 3.240 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 130 de decese, inclusiv o fetiţă de 4 ani din Iaşi, cu boli asociate. La ATI sunt internaţi 1.076 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în creştere Bucureşti, unde a ajuns la 5,14.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.