Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban îl atacă pe Tudorel Toader pentru că a declanșat evaluarea lui Augustin Lazăr: 'Acționează în numele grupului de infractori care conduc România'

PNL
Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu este de acord cu procedura de evaluare declanşată de ministrul Justiţiei în cazul procurorului general şi spune că Tudorel Toader acţionează ''în numele grupului de infractori care conduc România'', pentru a-l îndepărta din funcţie pe Augustin Lazăr.

"Nu cunosc niciun motiv care să declanşeze această cercetare. Este clar că Tudorel Toader acţionează în numele grupului de infractori care conduc România, pentru a îndepărta din funcţiile de conducere şi din funcţiile de procurori pe orice procuror a îndrăznit să întocmească dosare unui potentat al zilei, unor lideri ai PSD şi ALDE. Este un demers care nu are niciun fel de fundament. După opinia mea, activitatea procurorului general este o activitate care nu poate să creeze nici semne de întrebare şi în niciun caz temeiuri pentru declanşarea acţiunii ministrului Justiţiei", a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Ludovic Orban.

Citește și: Mega-tranzacție pe piața locală! Ce cunoscută bancă ar putea să dispară din România

Liderul PNL s-a aflat vineri şi sâmbătă la Sibiu la o şedinţă a Biroului Executiv al partidului, la care a participat vineri şi preşedintele Klaus Iohannis.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că declanşează procedura de evaluare a activităţii manageriale a procurorului general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI. El a spus că rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile.

Citește și: Mutare privind blogul lui Cătălin Tolontan! Ce schimbare radicală se va face .

''Declanşez procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! (...) În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat. În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflăm că în realitate a fost 'desecretizat' un protocol 'abrogat' încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, 'La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr.....din 04.02.2009'. Folosirea sintagmei 'se abrogă' arată şi faptul că semnatarii respectivelor protocoale au înţeles să le confere acestora valenţe normative. Rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile'', a scris Toader, sâmbătă, pe Facebook.

Citește și: Adevăratul motiv! De ce a fost dată afară Mihaela Rădulescu .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.